Mircea Lucescu, decizie importantă înainte de preliminariile Mondiale. Se operează la mijlocul lunii ianuarie! Exclusiv

Mircea Lucescu se operează în cele din urmă. Fanatik a aflat când va avea loc intervenția chirurgicală mult așteptată a selecționerului României.

Dec 26, 2024 - 14:30
 0  1
Mircea Lucescu, decizie importantă înainte de preliminariile Mondiale. Se operează la mijlocul lunii ianuarie! Exclusiv

Mircea Lucescu și-a amânat intervenția chirurgicală pentru câteva luni, însă antrenorul în vârstă de 79 de ani va efectua în cele din urmă operația la șoldul drept. FANATIK a aflat detalii de ultimă oră.

Mircea Lucescu, decizie importantă luată de Crăciun! Selecționerul României și-a programat intervenția chirurgicală

Mircea Lucescu suferă de coxartroză și are nevoie de o proteză la șold. Selecționerul României spera că va putea să evite operația, însă doctorul i-a risipit speranțele.

FANATIK a aflat că selecționerul României va efectua o intervenție chirurgicală în străinătate pe data de 16 ianuarie. Astfel, „Il Luce” va avea destul timp la dispoziție să se recupereze și să pregătească debutul în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026.

Lucescu a mai avut o intervenție similară și la șoldul stâng și în mod normal această nouă operație nu este una complicată și nu îl expune la niciun risc major.

Mircea Lucescu debutează pe banca României în preliminariile Campionatului Mondial cu Bosnia și Herțegovina

Mircea Lucescu și „tricolorii” debutează în noua campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2026 pe data de 21 martie, când la București va veni reprezentativa Bosniei și Herțegovinei.

Partida se va disputa fără spectatori din cauza incidentelor de la meciul cu Kosovo de pe Arena Națională. Rămâne de văzut dacă FRF va decide să joace pe același stadion în aceste condiții.

„Il Luce” va sărbători împlinirea vârstei de 80 de ani pe banca echipei naționale a României pe data de 29 iulie, iar preliminariile Campionatului Mondial din SUA, Canada și Mexic se încheie pe 18 noiembrie.

Selecționerul României are obiectiv calificarea la Campionatul Mondial

Mircea Lucescu are în contract setat ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial, în caz contrar selecționerul ar putea pleca de la cârma naționalei. România se află într-o grupă cu Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino.

Dacă Mircea Lucescu va califica României la turneul final și va continua la cârma naționalei va stabili un adevărat record și ar putea fi cel mai în vârstă antrenor la un Campionat Mondial: 80 de ani.

  • 16 ianuarie e data la care Mircea Lucescu se va opera la șodul stâng

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow