Mitică Dragomir a dezvăluit cea mai tare fază de la Scornicești: „Am căzut în hazna până peste cap!”

Mitică Dragomir și-a adus aminte de o fază uluitoare din vremea când era conducător de club la Olt Scornicești: „M-a spălat nevastă-mea în cadă cu dușul. A ieșit scandal”

May 4, 2025 - 14:30
 0  1
Mitică Dragomir a dezvăluit cea mai tare fază de la Scornicești: „Am căzut în hazna până peste cap!”

De-a lungul carierei sale, Mitică Dragomir a trecut și pe la echipa de fotbal Olt Scornicești, unde a fost conducător de club. Fostul președinte LPF a povestit o întâmplare uluitoare din acele vremuri, pe care nu are cum s-o uite.

Mitică Dragomir, poveste uluitoare de la Scornicești

Cariera uriașă a lui Mitică Dragomir l-a dus pe „Oracolul de la Bălcești” în diferite locuri, de unde fostul președinte LPF are amintiri atât plăcute, cât și neplăcute. La aproape 80 de ani ai săi, Mitică Dragomir este deținătorul unor povești de excepție.

La cel mai tare podcast realizat de FANATIK,, „Profețiile lui Don Mitică”, Dumitru Dragomir i-a dezvăluit lui Horia Ivanovici o nouă amintire ce a declanșat hohote de râs între cei doi.

Cu umorul său caracteristic, Mitică Dragomir a povestit cum, pe vremea când era conducător la Olt Scornicești, a trăit o întâmplare de-a dreptul incredibilă: într-o zi a decis să sară un gard pentru a scurta drumul. Fără să știe însă că, dincolo de gard, oamenii din zonă ridicaseră capacul unei haznale ca să împiedice astfel de „scurtături”.

Mitică Dragomir: „M-am dus în rahat până peste cap”

„Când pe mine m-au luat la Scornicești, strada principală nu era asfaltată. Eu când m-am dus acolo cu familia, am crezut că mor. Eu care am plecat de la Bălcești, care e superior Scorniceștiului am zis: «Doamne, am plecat de la țară și am venit tot la țară, dar mai rău!».

Era nămolul până la glezne, umblam toți cu cizme de cauciuc. Am plecat odată la București și am sărit un gard ca să scurtez drumul și ăia, ai dracului, luaseră capacul de la canalizare ca lumea să nu mai sară gardul și eu n-am știut, iar când am sărit m-am dus în rahat până peste cap. Venisem de o lună în Scornicești. Bine că m-am prins cu mâinile că muream, era peste gât.

M-a pus nevastă-mea într-o cadă, m-a spălat cu un duș… a dat telefon la primărie, au venit ăștia, ce scandal a fost atunci… Când m-au luat pe mine la Scornicești, s-au informat și de a 10-a generație a neamului meu”, a spus Mitică Dragomir la „Profețiile lui Don Mitică”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow