Mitică Dragomir anunță scorul exact la Real Madrid – Manchester City. „Merg la meci”
Mitică Dragomir a anunțat scorul exact la Real Madrid - Manchester City. „Oracolul de la Bălcești” va fi prezent pe Santiago Bernabeu.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/e4e95987-ee1e-47ed-b7ad-f62f124ba322.jpg?#)
Toți iubitorii fotbalului așteaptă cu sufletul la gură meciul Real Madrid – Manchester City, din play-off-ul pentru optimile de finală Champions League. Mitică Dragomir a dat un pronostic curajos înaintea meciului de pe Santiago Bernabeu.
Mitică Dragomir, pronostic curajos la Real Madrid – Manchester City! „Oracolul” anunță scorul exact
Calificarea în optimile de finală Champions League încă se joacă. Real Madrid a câștigat în tur cu 3-2 în fața celor de la Manchester City, care încă speră la o minune pe Santiago Bernabeu.
Mitică Dragomir va merge pe stadionul Santiago Bernabeu pentru meciul Real Madrid – Manchester City, care se va juca miercuri, de la ora 22:00. „Oracolul de la Bălcești” a anunțat și scorul corect la acest meci.
„Oracolul de la Bălcești” prevede că meciul Real Madrid – Manchester City se va termina la egalitate. Mitică Dragomir e sigur că elevii lui Carlo Ancelotii se vor califica în optimile de finală din Champions League.
„O să fiu la Madrid pentru meci, îți dau secvențe de pe stadion. Pun 2-2, meci egal. Aș putea să pun 1X, dar eu dau scorul exact, 2-2. Mă duc la toate meciurile de acasă ale lui Real, pentru că îmi place Madrid”, spune Mitică Dragomir la emisiunea „Profețiile lui DON Mitică”.
Istvan Kovacs, la centru în Real Madrid – Manchester City
UEFA l-a premiat pe Istvan Kovacs cu o delegare la meciul Real Madrid – Manchester City. „Centralul” român i-a mai arbitrat pe galactici în acest sezon din Champions League, tot pe Santiago Bernabeu, cu Borussia Dortmund, scor 5-2.
Anunțul delegării lui Istvan Kovacs la meciul Real Madrid – Manchester City a fost făcut luni dimineața. Vivi Răchită a reacționat imediat după ce a aflat ce meci în cupele europene a primit arbitrul din Carei.
„Asta e ca și cum Horia Brenciu nu mai cântă la Sala Palatului, ci la Scala din Milano”, a declarat Vivi Răchită.
Andrei Vochin a mărturisit că nu este surprins de această delegare, deoarece Istvan Kovacs a mai arbitrat astfel de partide: „Eu nu sunt foarte surprins pentru că Istvan Kovacs nu este la prima delegare de acest fel”.
Florentin Petre l-a felicitat pe Istvan Kovacs: „Bravo lui, felicitări! Ținând cont de rezultatele pe care le-a avut în ultimii ani, chiar merită lucrul ăsta. Mă așteptam ca mai devreme sau mai târziu”.
Biletul lui Mitică Dragomir pentru Real Madrid - Manchester City
Care este reacția ta?






