Noi probleme pentru Jador. Manelistul e cercetat penal după ce rezultatele INML au confirmat că acesta a consumat stupefiante
Jador nu traversează cea mai bună perioadă. Artistul este cercetat penal după ce INML a confirmat rezultatul rezultatul testării la opiacee.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/jador-cercetat-penal.jpg?#)
Probleme continuă pentru Jador. Manelistul este cercetat penal în urma rezultatelor de la testele INML. Ce urmează pentru el, de acum încolo.
Jador a fost oprit de un echipaj de poliție pe o stradă din Sector 5
Jador traversează o perioadă plină de probleme. În data de 14 mai, manelistul a fost oprit în trafic pe Bulevardul Libertății din Capitală. Jador a fost testat cu aparatul Drug Test și, din nefericire pentru el, rezultatul a fost pozitiv.
Testul a ieșit pozitiv la opiacee, iar din acest motiv, Jador a fost condus la Institutul de Medicină Legală. Acolo, artistului i s-a prelevat probe biologice.
”În urma testării preliminare cu aparatura din dotare, conducătorul auto au fost condus la I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice, urmând a fi dispuse măsuri în funcție de rezultatele buletinului de analiză toxicologică.”, arată comunicatul D.G.P.M.B.-BRIGADA RUTIERĂ.
Rezultatele INML au ieșit pozitive, iar Jador este cercetat penal
Ulterior, rezultatele analizelor de la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici” au confirmat faptul că Jador a consumat opiacee înainte de a se urca la volan. Substanțele au fost depistate în probele de urină.
”A fost deschis dosar de cercetare penală pentru sâvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 2 din Codul Penal.
În urma administrării întregului material probator, care include și rezultatul cantitativ al probelor recoltate, organul de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere va formula propuneri corespunzătoare către unitatea de parchet competentă teritorial.”, au transmis surse judiciare pentru Gândul.
Jador ar fi declarat că rezultatele au ieșit pozitive din cauza steroizilor. Momentan, dosarul penal al artistului va fi continuat in rem.
Ca de obicei, Jador își ține fanii la curent prin intermediul Instagramului. Acolo, manelistul a postat o imagine prin care i-a informat pe toți că și-a recuperat permisul de conducere, după ce i-a fost reținut timp de 72 de ore.
Care este reacția ta?






