Noul transfer al Interului a oferit primele impresii despre Cristi Chivu: „Asta mi-a cerut”

Fotbalistul transferat de Inter în această vară a vorbit despre Cristi Chivu, antrenorul sub comanda căruia a debutat la formația milaneză.

Jun 24, 2025 - 12:00
 0  1
Noul transfer al Interului a oferit primele impresii despre Cristi Chivu: „Asta mi-a cerut”

Cristi Chivu l-a înlocuit pe Simone Inzaghi pe banca lui Inter, iar tehnicianul român conduce echipa în această perioadă la Campionatul Mondial al Cluburilor, care se desfășoară în SUA. Fotbaliștii lui Inter au început să își formeze o părere despre Cristi Chivu, iar printre cei care au vorbit public despre antrenor se numără și un jucător transferat de „nerazzurri” în această vară.

Cum l-a caracterizat pe Cristi Chivu jucătorul transferat de Inter în această vară

Petar Sucic a semnat cu Inter în această vară, după ce vicecampioana Italiei a achitat celor de la Dinamo Zagreb 14 milioane de euro în schimbul său. Cristi Chivu i-a oferit debutul fotbalistului croat în prima partidă de la CM al Cluburilor, contra mexicanilor de la Monterrey (1-1), când l-a introdus pe teren în minutul 68.

Apoi, Sucic a evoluat și în victoria obținută de Inter cu Urawa Reds, 2-1, când și-a făcut apariția pe gazon în minutul 85, în locul unei alte noi achiziții, Luis Henrique. Mijlocașul a vorbit într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport despre relația sa cu antrenorul român.

„Iubește ceea ce face și transmite acest lucru. Se poate vedea în precizia care există la fiecare antrenament. Am observat și o altă calitate, onestitatea: vorbește direct, îți spune în față ce gândește. Merge direct la subiect.

Până acum nu mi-a cerut ceva specific, doar să mă adaptez alături de coechipieri și să… înțeleg. Să înțeleg cum vrea să joace, să înțeleg cum să mă antrenez. Pe scurt, să înțeleg unde am ajuns”, a declarat Petar Sucic, citat de TuttoMercatoWeb.

„Noul Brozovic” a debutat sub comanda lui Cristi Chivu

Jucătorul care a debutat sub comanda lui Cristi Chivu este un mijlocaș central croat în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost comparat cu conaționalul său, Marcelo Brozovic, fostul jucător al Interului. Fotbalistul care joacă momentan la Al-Nassr a părăsit gruparea milaneză în 2023, după opt ani în care a cucerit un titlu, două Cupe și două Supercupe.

„Când mi se spune că sunt noul ‘Brozo’, eu spun că vreau să fiu doar eu. Cea mai bună versiune a mea. Pot juca atât ca număr 6, cât și ca număr 8. Încerc să fiu un jucător modern și versatil și voi face orice este nevoie pentru Inter. Fac parte din cea mai bună linie de mijloc din lume. În orice direcție te întorci, există calitate”, a afirmat Petar Sucic.

  • 14 milioane de euro este cota actuală a lui Petar Sucic, conform transfermarkt
  • 9 meciuri și un gol are mijlocașul la echipa națională a Croației

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow