O femeie și-a ucis cu sânge rece iubitul cu un topor în noaptea de Înviere: „I-am luat fața, nu regret”

O femeie de 49 de ani și-a ucis iubitul cu un topor în noaptea de Înviere. Aceasta nu regretă fapta, după cum le-a spus polițiștilor

Apr 21, 2025 - 21:00
 0  0
O femeie și-a ucis cu sânge rece iubitul cu un topor în noaptea de Înviere: „I-am luat fața, nu regret”

Un caz șocant a avut loc în Mehedinți, în noaptea de Înviere, când o femeie în vârstă de 49 de ani și-a ucis concubinul cu un topor. Aceasta a fost reținută și acuzată de omor.

O femeie și-a ucis cu sânge rece iubitul cu un topor în noaptea de Înviere

Totul a început în urma unui conflict spontan, agravat de consumul de băuturi alcoolice. Într-un exces de furie, femeia a pus mâna pe un topor și i-a luat viața bărbatului cu care trăia.

Acuzată că și-a ucis partenerul, femeia a fost reținută de oamenii legii. Va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit presei locale, inițial, a spus că nu ea l-a omorât, ci că era plecată și că doar l-a descoperit mort când s-a întors acasă. Ulterior, ea a declarat în fața oamenilor legii că ea este vinovată de faptă și că nu regretă.

În cauză se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de omor comis asupra unui membru de familie. În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 20 spre 21 aprilie, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Burila Mare, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii în contradictoriu, inculpata, o femeie în vârstă de 49 de ani, i-a aplicat concubinului său, un bărbat de 50 de ani, mai multe lovituri, cu o secure, în zona capului. În urma loviturilor primite, victima a suferit multiple fracturi craniene, care au condus, în final, la decesul victimei, a declarat procurorul Gheorghe Ciocan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Criminala mai avea antecedente penale

Dusă în fața anchetatorilor, aceasta a spus cum s-a petrecut totul și cum este chiar mulțumită de ceea ce a făcut. Ea a recunoscut că omorul a avut loc în urmă cu două zile, potrivit Orșova24.ro.

„De două zile, i-am luat faţa. Nu regret”, a spus femeia care are antecedente în ceea ce privește violența. În trecut, ea ar mai fi ultragiat și un polițist.

„De altfel, aceasta mai are condamnări pentru infracţiuni de furt, distrugere şi ultraj Din fişa de cazier, rezultă că, în cazul infracţiunii de ultraj, ar fi agresat fizic un poliţist din cadrul unui post de poliţie”, a mai spus Gheorghe Ciocan.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow