„O mare nedreptate!”. Mircea Lucescu, amintiri de coșmar de la un meci cu Austria: „A fost dat afară după o victorie cu 4-0!”. Cum a fost „lucrat” de Steaua
Andrei Vochin a povestit, la „Oldies But Goldies”, ce amintiri de coșmar are selecționerul Mircea Lucescu de la victoria României cu Austria, scor 4-0
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/moment-istoric-pentru-mircea-lucescu-dat-afara-dupa-romania-austria-4-0.jpg?#)
Austria este un adversar cu care selecționerul Mircea Lucescu are amintiri de coșmar. Primul său mandat la echipa națională, consumat între anii 1981 – 1986, s-a încheiat într-o manieră incredibilă. „Il Luce” a fost dat afară, deși prima reprezentativă a început sub comanda sa campania din preliminariile pentru EURO 1988 cu o victorie senzațională contra austriecilor, scor 4-0!
Selecționerul Mircea Lucescu, amintiri de coșmar din partida istorică România – Austria 4-0
Ministerul Apărării a luat această hotărâre șocantă, nemulțumit fiind de faptul că Lucescu utiliza puțini fotbaliști de la Steaua București. Jurnalistul Andrei Vochin a povestit în exclusivitate pentru FANATIK, la emisiunea „Oldies But Goldies”, întreg contextul îndepărtării de la naționala României a celui mai titrat antrenor român din istorie.
- Austria – România, confruntare contând pentru preliminariile CM 2026, se joacă sâmbătă, pe 7 iunie, de la 21:45.
„A fost surprinzător, la vremea respectivă, pentru noi cei care priveam fenomenul ca spectatori din tribună sau de la televizor. Meciul a fost televizat spre bucuria noastră. Mircea Lucescu evident că susține că i s-a făcut această nedreptate după meciul ăsta, un meci la care așa cum vedem și din această imagine pe banca echipei naționale au stat împreună Mircea Lucescu și Emeric Jenei. Acum trebuie văzut întreg contextul.
Meciul respectiv s-a jucat pe 10 septembrie 1986. Țin minte foarte bine data respectivă, pentru că imediat după meciul ăsta pe mine m-au luat în Armată. Și de-aia n-am cum să-l uit. Intrasem la facultate. Primisem rezultatul și primisem și repartizarea la unitatea din Râmnicul Sărat de militari cu termen redus. Ăsta a fost ultimul meci pe care l-am văzut în libertate.
Ei bine, așa cum am spus, la meciul acesta au stat pe bancă cei doi. Dar nu era prima oară când antrenorul echipei naționale era însoțit de antrenorul Stelei. De asta trebuie văzut tot contextul. (Horia Ivanovici: De ce antrenorul naționalei trebuia să aibă antrenorul Stelei pe bancă?) Pentru că în 1986, în mai, meciul cu Austria e în septembrie, Steaua câștigase Cupa Campionilor.
Andrei Vochin a povestit ce amintiri de coșmar are Mircea Lucescu din România – Austria 4-0
Dar se mai întâmplase încă ceva (n.r.- pe lângă faptul că Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni). Se întâmplaseră multe lucruri. Din noiembrie 1985 lui Mircea Lucescu îi se permisese să antreneze în paralel naționala și Dinamo. Pentru că ratase calificarea la Campionatul Mondial din 1986. Cred că începând de atunci Mircea Lucescu a rostit celebra frază: ‘Valoarea antrenorului este egală cu ultimul lui rezultat’. Acea ratare a calificării a ciobit un pic din statuia lui Mircea Lucescu în România.
Deci ratarea calificării a fost în 1985 toamna și Steaua câștiga Cupa Campionilor în mai 1986. Cei de la Ministerul Apărării și suporterii steliști spuneau, la meciul ăla din 1985, că singurul jucător titular de la Steaua a fost Fane Iovan. Ba nu, mint, și Boloni! Meciul din 1985 e România – Irlanda de Nord 0-1, de am ratat o sută de ocazii și am ratat calificarea.
I s-a reproșat atunci la meciul ăla de către cei din Ministerul Apărării că n-a folosit mai mulți steliști. În meciul ăla au lipsit Ștefănescu și Cămătaru. Unul accidentat, Cămătaru, unul cu cartonașe, Ștefănescu. Așa a intrat Iovan în echipă. Că altfel Iovan nici nu intra în echipă. Și atunci singurul care era, era Boloni, care încă nu era asociat cu Steaua. Abia venise la Steaua de un an de zile. Și lumea spunea: ‘Domnule, cum e posibil să joci cu Coraș’. Că așa a jucat atacant cu Coraș. În condițiile în care Lăcătuș și Pițurcă erau în traseul ăla european. Le dăduseră lui Honved patru goluri.
Alegerile lui Mircea Lucescu care au stârnit furia în Ministerul Apărării
Dar în același timp, Mircea Lucescu mergea pe blocul lui de jucători de la Universitatea Craiova, de la Dinamo, de la Corvinul Hunedoara și de la Sportul Studențesc. Doar că Steaua în octombrie, noiembrie 1985, era pe primul loc în clasament. E adevărat, la egalitate cu Dinamo. Craiova era pe trei, patru. Sportul era pe patru, cinci, iar Corvinul pe 10-11. Și lumea se întreba de ce n-a luat de la Steaua. Ok, s-a întâmplat meciul, nu ne-am calificat mai departe.
Lui Lucescu i s-a cerut, pentru că nu mai avea obiectiv până în toamnă, în 1986, să antreneze în paralel și Dinamo. Și cei de la Ministerul de Interne au cerut chestia asta, li s-a aprobat. Cei de la Ministerul Apărării au zis: ‘Păi, stai un pic. Că dacă el e antrenor și la Dinamo, și la echipa națională, să avem și noi de la Steaua antrenori și la Steaua, și la echipa națională. Și prima încercare înainte de Jenei a fost Iordănescu. Pentru că la meciul cu Norvegia, 3-1, un meci amical, în 1986, pe bancă, alături de Lucescu, a stat Puiu Iordănescu.
Cum a ajuns Emeric Jenei pe bancă lângă Mircea Lucescu la echipa națională
Deci a fost prima încercare a Ministerului Apărării de a infiltra un antrenor la echipa națională. Și l-au pus pe Puiu. După aia și-au dat seama că ei l-ar cam vrea pe Puiu la Steaua să rămână și să-l dea pe Jenei spre echipa națională. Tot atunci se mai întâmplă niște lucruri care pun gaz pe foc. Jucăm un amical în Scoția, pierdem cu 3-0. A fost meciul numărul 100 al lui Kenny Dalglish la naționala Scoției și jucăm rău. Iarăși, cu destul de mulți jucători din vechiul bloc al lui Mircea Lucescu, iarăși rumoare, iarăși așa.
Pe urmă, jucăm cu URSS. Îi batem pe URSS, care era o echipă foarte bună. Dar la scorul de 1-1, meciul s-a jucat la Timișoara, rușii au penalty, pe care îl apără Silviu Lung. Și până în final câștigăm noi cu 2-1. Pe urmă facem un 2-2 în Norvegia, meci amical. Norvegia nu era ce e astăzi. Rezultatele nu convingeau și s-a mers din aproape în aproape până la meciul acesta cu Austria. Era prin meciul pentru preliminariile Campionatului European din 1988.
Și era în starea asta de nemulțumire, dorința Ministerului Apărării de a-și impune un antrenor acolo atâta vreme când Mircea Lucescu era și la Dinamo. În meciul respectiv se joacă pe Ghencea. Este unul dintre primele meciuri jucate de națională pe Ghencea. Sau, mă rog, printre puținele meciuri că noi jucam de regulă pe 23 august sau Mircea Lucescu îi plimba până toată țara. S-a jucat și la Craiova, și la Timișoara, și la Hunedoara.
Ultimele hotărâri care i-au adus amintiri de coșmar lui Mircea Lucescu după România – Austria 4-0
El spune că în 1985 politrucii nu l-au lăsat să joace pe stadionul Steaua. Lui îi convenea să joace pe Steaua, deoarece stadionul 23 august era terminat în urma unei manifestări pentru Ceaușescu. Acum a zis: ’În sfârșit când m-au lăsat să joc pe Steaua i-am bătut pe ăștia cu 4-0’. Inclusiv la meciul ăsta, de exemplu pe Lăcătuș, care era campion european și care era în vogă în momentul ăla, l-a ținut rezervă. Și i-a înfuriat rău pe cei de la Steaua. În prima repriză nu s-a jucat foarte bine. Dar în ultimul minut din prima repriză a deschis scorul Iovan de la Steaua.
La pauză, Mircea Lucescu îl scoate pe Pițurcă, deci nu face cuplul Lăcătuș – Pițurcă cu ei în atac. Îl scoate pe Pițurcă și îl bagă pe Lăcătuș în atac, în minutul 46. Pițurcă făcea pereche în atac cu Cămătaru. Și din momentul ăla, toată repriza a doua a fost un iureș. Iureș plecat de la nebunul ăsta de Lăcătuș, care a făcut o repriză senzațională. A dat un gol, pasă de gol.
A dat gol Lăcătuș. A mai marcat un gol Iovan și al patrulea gol în minutul 90 a fost dat de Hagi, care încă nu ajunsese la Steaua. Era încă la Sportul Studențesc. Și cei din Ministerul Apărării au zis: ‘Domnule, i-am zis de atâtea ori să joace cu ăștia ai noștri‘. O mare nedreptate! A fost dat afară după o victorie cu 4-0!”, a povestit jurnalistul Andrei Vochin, la emisiunea „Oldies But Goldies”, în exclusivitate pentru FANATIK.
Moment istoric: Mircea Lucescu, dat afară după România - Austria 4-0!
Care este reacția ta?






