O super-tornadă a făcut prăpăd în SUA. 5 morți și mii de case distruse / Video
A fost haos în St. Louis, Missouri, după ce o tornadă puternică a lovit orașul vineri după-amiază. Cel puțin cinci persoane au murit iar mii de case au fost distruse.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/tornada-sua.jpeg?#)
Vremea a făcut ravagii în orașul St. Louis, statul Missouri (SUA), acolo unde o tornadă puternică a făcut prăpăd și a distrus mii de case. Cel puțin cinci persoane au murit până în acest moment, potrivit autorităților citate de NBC News.
O tornadă a făcut prăpăd în SUA
Primarul orașului, Cara Spencer, a confirmat că bilanțul deceselor a crescut vineri seara, în momentul în care salvatorii au găsit încă o victimă sub dărâmături. Potopul a început vineri în jurul orei 14:30, când Serviciul Național de Meteorologie a detectat o tornadă în apropierea zonei Forest Park.
La scurt timp, vârtejul a lovit violent zona de nord a orașului, iar două persoane au murit. A fost haos pe străzi, iar localnicii au postat pe rețelele sociale imagini șocante cu acoperișuri smulse, clădiri dărâmate și mașini distruse.
Șeful pompierilor din St. Louis, Dennis Jenkerson, a declarat că sunt afectate aproximativ 20 de cvartale din oraș, unele complet distruse. „Este o zonă extinsă, cu pagube imense. Intervenim cu tot ce avem”, a transmis acesta. Operațiunile de căutare și salvare sunt în plină desfășurare, mai ales că mai mulți oameni sunt dați dispăruți.
A rezistat ore înșir sub dărâmături
Un caz emoționant este cel al unui bărbat care a fost salvat după ce a stat ore înșir sub dărâmăturile unei case prăbușite. Deși clădirea s-a prăbușit complet peste el, pompierii spun că bărbatul „se simte foarte bine, în ciuda traumei suferite”.
În spitalele din St. Louis au ajuns zeci de pacienți răniți, unii în stare gravă. Medicii se luptă să le salveze viața, în timp ce camerele de gardă sunt pline. De asemenea, peste 40.000 de oameni au rămas fără curent electric. Compania Spire Energy a raportat „pagube severe” la mai multe locuințe din oraș.
De asemenea, Primăria a emis un apel de urgență către locuitori, recomandându-le să rămână în case și să nu iasă afară decât pentru urgențe. Riscul unor noi tornade nu este exclus, mai ales că sistemul meteorologic care a declanșat prăpădul este încă activ. E vorba de un sistem de presiune joasă care se ciocnește cu o masă de aer cald venită din sud-vestul Americii, provocând condiții meteorologice extreme.
Și alte regiuni din SUA au fost lovite de fenomene extreme. Pe 21 mai 2025, o tornadă puternică a distrus orașul Greenfield din statul Iowa, provocând moartea mai multor persoane și rănirea a cel puțin 12 oameni, potrivit Reuters.
Care este reacția ta?






