Oamenii din aceste localități, sfătuiți să își facă rezerve de apă. Uzinele din zonă ar putea fi oprite
Locuitorii unor localități sunt, în continuare, afectați de dezastrul de la Salina Praid. Astfel, ei au fost sfătuiți să înceapă să-și facă rezerve de apă
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/hepta8396023-scaled.jpg?#)
S-a organizat o ședință de urgență, după ce ultimele măsurători ale concentrației de sare din râul Târnava Mică au indicat valori „înzecite”, generate de infiltrațiile masive din zona Salinei Praid. Locuitorii a 16 localități trebuie să ia măsuri.
Autoritățile vin cu avertizări pentru populație
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a organizat o ședință de urgență. Astfel, s-a constatat că locuitorii din 16 localități, deservite de stațiile de pompare din Fântânele și Târnăveni, sunt îndemnați să își asigure o rezervă de apă, în contextul în care există riscul de oprire a uzinelor.
Directorul Aquaserv, Sipos Levente, a menționat că, din cauza valorilor crescute de sare, se poate ajunge în situația în care sistemul de tratare a apei nu mai poate face față, inclusiv țevile.
„În cursul zilei de astăzi au venit măsurători de pe pârâul Corund care indicau o creștere bruscă a salinității. În momentul de față valul încă nu a ajuns până în Fântânele, unde avem prima priză, dar este iminent să ajungă acolo în următoarele ore.
Vorbim de niște valori foarte crescute care, în primul rând, duc în situația în care riscul este iminent ca în următoarele ore să trebuiască să oprim uzinele de apă din Fântânele și, după câteva ore de la propagarea valului respectiv, inclusiv uzina din Târnăveni.
Rugămintea noastră ar fi către populație ca în următoarele ore, până când încă nu intrăm în situația aceasta – noi încă sperăm să nu trebuiască, dar riscul este iminent -, să încerce să-și facă rezerve de apă din sistem. În principiu noi avem speranța că situația de la Praid e temporară și în câteva ore sau o zi, o zi și jumate, să putem să repornim alimentările cu apă, dar până în momentul respectiv stăm cu riscul acesta (…). Vorbim de concentrații înzecite în momentul de față”, a declarat, miercuri seara, directorul Aquaserv, Sipos Levente, într-o conferință de presă.
Populația este îndemnată să-și facă stocuri de apă
În acest context, populația este îndemnată să-și facă stocuri de apă potabilă pentru consum și uz casnic, ca măsură de prevenție. Între timp, s-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore și la nevoie se va crește la valoarea de 10 mc/secundă, relatează antena3.ro.
„Distribuirea apei potabile continuă în regim de urgență, cu implicarea autorităților locale și a echipelor de intervenție în special pentru bătrâni, copii, bolnavi etc, iar pentru ceilalți cetățeni prin punctele de alimentare cu apă instituie de SC Aquaserv SA cu sprijinul autorităților publice locale.
Apa din rețeaua publică și din sursele actuale NU este considerată adecvată pentru adăparea animalelor, fapt pentru care începând cu data de 12.06.2025. se vor relua transporturile de apă pentru animale cu cisterne din dotare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș”, a mai comunicat Sipos Levente.
Care este reacția ta?






