Orașul cunoscut din România care va avea parcări cu panouri fotovoltaice, autobuze electrice și un coridor verde. Investiția, realizată cu fonduri europene, va schimba fața localității

Acesta este orașul cunoscut din România care va lansa unul dintre cele mai ambițioase proiecte ecologice de pe litoral: autobuze electrice și parcări moderne.

May 17, 2025 - 22:00
 0  0
Orașul cunoscut din România care va avea parcări cu panouri fotovoltaice, autobuze electrice și un coridor verde. Investiția, realizată cu fonduri europene, va schimba fața localității

Orașul Eforie, cunoscut ca fiind și una dintre cele mai vizitate stațiuni de pe litoralul românesc, se pregătește pentru o transformare uriașă. Cu ajutorul unei investiții de peste 85 de milioane de lei, în mare parte bani europeni, orașul va lansa unul dintre cele mai spectaculoase proiecte ecologice.

Orașul cunoscut din România care va avea parcări cu panouri fotovoltaice

Este vorba despre un proiect considerat de administrația locală drept unul dintre cele mai curajoase de pe litoral. Orașul va achiziționa patru autobuze electrice cu lungimea de 10 metri și va construi șase stații de încărcare. În paralel, va fi amenajată o pistă de biciclete care traversează întreg orașul, conectând zonele-cheie din Eforie Nord și Sud.

„Este o investiție majoră pentru un oraș mic, dar cu ambiții mari. Ne dorim un transport curat, eficient și prietenos cu locuitorii și turiștii”, au transmis reprezentanții Primăriei. Proiectul are ca scop nu doar modernizarea transportului public, ci și reducerea traficului rutier, a poluării și a timpului pierdut în ambuteiaje.

Autobuze electrice în Eforie

Cele două capete ale traseului vor fi conectate prin centre Park & Ride ultramoderne, unde șoferii își vor putea lăsa mașinile și continua deplasarea cu bicicleta sau cu autobuzul electric. În Eforie Nord, 21 de mașini și trei motociclete vor putea fi parcate, iar în Eforie Sud, 33 de mașini, 12 motociclete și 20 de biciclete, conform Constanța100%.ro.

Un alt punct interesant al proiectului este amplasarea panourilor solare pe acoperișurile parcărilor. Energia regenerabilă produsă astfel va fi stocată într-un sistem de 3 MW și va alimenta întregul sistem de transport și infrastructură asociată.

„Este un pas mare spre viitor”

Primăria Eforie a pornit acest plan după ce a identificat, în Planul de Mobilitate Urbană, mai multe probleme majore: lipsa unui transport public local funcțional, trafic intens în sezon, lipsa pistelor pentru biciclete și un acces dificil între nord și sud. Noul proiect promite să rezolve toate aceste nereguli.

„Este un pas mare spre viitor. Vrem ca Eforie să fie un model de dezvoltare ecologică și sustenabilă, în care contează și omul, și natura”, a declarat primarul orașului.

Valoarea totală a proiectului este de 85.149.867,96 lei, din care peste 60 de milioane provin din fonduri europene nerambursabile. Contractul a fost semnat în octombrie 2024, iar lucrările se vor întinde pe o perioadă de 24 de luni.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow