Orașul din România unde se află cea mai spectaculoasă atracție turistică dedicată lui Andrei Rațiu și Radu Drăgușin. ”O operă de artă”
În ce localitate se găsește un obiectiv turistic care îi are în prim-plan pe Andrei Rațiu și Radu Drăgușin. Fundașul de la Tottenham a rămas impresionat.
O atracție turistică dedicată lui Andrei Rațiu și Radu Drăgușin face furori în rândul fanilor din sport. Iată care este, de fapt, orașul din România unde se află cea mai spectaculoasă operă de artă care îi privește pe fotbaliști.
Localitatea unde se găsește un obiectiv turistic cu Andrei Rațiu și Radu Drăgușin
Radu Drăgușin, Nicolae Stanciu și Andrei Rațu se numără printre jucătorii români de renume. Cei trei sportivi dau totul în terenul de fotbal, motiv pentru care au numeroși fani atât în România, cât și în afara granițelor.
În urmă cu puțin timp, fundașul de la Tottenham, care a revenit pe gazon, a ajuns în localitatea care îi apreciază munca. Mai exact, în București a fost realizată o atracție interesantă care va atrage foarte mulți oameni în perioada următoare.
Mai exact, în sectorul 2 a fost pictat un mural pe fațada unui bloc. Acesta este inedit și mai mult, creația artistică este pe placul lui Radu Drăgușin. Tânărul de 23 de ani a fost singurul prezent dintre cei 3 din ”imagine”.
Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu se aflau în avion, spre Bosnia. Fotbaliștii români vor juca la Zenica, sâmbătă, 15 noiembrie. Meciul din preliminariile Campionatului Mondial este programat pentru ora 21:45.
„Este un mural incredibil, sincer. În momentul în care am aflat că se va face această pictură pe bloc a fost un sentiment foarte puternic.
Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să am, alături de cei doi colegi ai mei de la națională, o asemenea operă de artă. Vreau să le mulțumesc celor de la Sweet Damage Crew, au făcut o pictură excelentă.
Este foarte plăcut, un sentiment de mândrie să știu că am reușit să facem un lucru atât de important încât oamenii s-au gândit să imortalizeze asta pe un bloc. Munca făcută a fost titanică”, a declarat Radu Drăgușin, relatează digisport.ro.
Când se întoarce Radu Drăgușin pe teren
Radu Drăgușin s-a întors la antrenamente alături de colegii de la Tottenham. Fotbalistul ar putea să fie transferat la o altă echipă. Fundașul român speră că în perioada imediat următoare va fi apt și în formă fizică pentru a fi convocat de antrenorul său.
Într-o lună crede că va reveni la meciuri. E încrezător în forțele proprii și sigur pe sine. De asemenea, spune că are mintea limpede pentru a evolua și acest aspect este unul extrem de important pentru fotbalist.
„Eu sper ca în această lună să fiu apt pentru a fi convocat la un meci oficial. În martie cu siguranță voi fi gata, mai mult ca sigur voi fi pregătit să joc. Mă antrenez de vreo două luni cu băieții.
Am vorbit cu antrenorul, cu toți din staff. Sunt foarte interesați, vor să știe când pot reveni. Am un dialog continuu cu toți de acolo. Concurență a fost din momentul în care am mers acolo în primul meu sezon.
Pentru asta am mers acolo, să mă bat cu cei mai buni, să demonstrez că pot să joc acolo”, a completat Radu Drăgușin, mai arată sursa menționată mai devreme.
Care este reacția ta?