Peluza Nord FCSB, gest emoționant înaintea meciului cu CFR Cluj, din prima zi de Paște! Gheorghe Mustață s-a implicat personal în acțiunea caritabilă
Fanii celor de la FCSB au organizat o acțiune caritabilă în vinerea dinaintea Paștelui și le-au făcut o vizită copiilor internați la Spitalul „Alexandru Obregia” din București.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/peluza-nord-fcsb-gest-emotionant-inaintea-meciului-cu-cfr-cluj-din-prima-zi-de-paste.jpg?#)
Fanii celor de la FCSB s-au mobilizat în Vinerea Mare, cu câteva zile înaintea meciului cu CFR Cluj și au organizat o acțiune caritabilă. Aceștia au vizitat copiii din secțiile de Psihiatrie Pediatrică ale Spitalului „Alexandru Obregia” din București.
Fanii FCSB, alături de copiii din secțiile de Psihiatrie Pediatrică ale Spitalului „Alexandru Obregia” din București
Fanii celor de la FCSB nu se vor înghesui la partida cu CFR Cluj, din play-off-ul SuperLigii României. Conform anunțului făcut de Gigi Mustață, s-au vândut aproximativ 10.000 de bilete pentru derby-ul din prima zi de Paște.
Până atunci, Peluza Nord a făcut un gest frumos în spiritul sărbătorilor pascale și au vizitat copiii din secțiile de Psihiatrie Pediatrică ale Spitalului „Alexandru Obregia” din București, cărora le-au oferit obiecte personalizate cu însemnele clubului și alimente, respectiv jucării.
Nu este prima inițiativă de acest gen a suporterilor celor de la FCSB, care au avut astfel de acțiuni în ultimii ani, fie că a fost vorba de sărbătorile de iarnă sau cele pascale.
Comunicatul Peluzei Nord
„Cu ocazia sărbătorilor pascale, astăzi, de Vinerea Mare, reprezentanții Peluzei Nord 1995 au desfășurat o acțiune caritabilă pentru cei mai mici luptători, copiii din secțiile de Psihiatrie Pediatrică ale Spitalului Alexandru Obregia din București.
Vizita a avut loc în locația unde Fundația Metropolis va construi cel mai amplu centru de Psihiatrie Pediatrică din capitală, marcând astfel un moment important în dezvoltarea infrastructurii medicale pediatrice din București.
Această inițiativă s-a bucurat de sprijinul integral al personalului medical și administrativ al spitalului, permițând crearea unei experiențe deosebite pentru micii pacienți. Prin implicarea tuturor participanților, copiii au beneficiat de momente de bucurie autentică și interacțiuni care au adus zâmbete pe chipurile lor.
Peluza Nord își reafirmă angajamentul față de cauze sociale importante, susținând activ inițiativa #spitalepublicedinbaniprivati și demonstrând că spiritul comunitar poate genera schimbări pozitive în societate.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru devotamentul și generozitatea manifestate în cadrul acestei acțiuni caritabile”, scrie în comunicatul publicat pe contul oficial de Facebook al Peluzei Nord.
Care este reacția ta?






