Plecare de ultimă oră de la FCSB: „Va rezilia contractul!”
Încă un jucător de la FCSB reziliază după meciul cu Qarabag. Detalii de ultimă oră de la campioana României la Fanatik SuperLiga.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/01/fcsb-plecare-william-baeten-scaled.jpg?#)
După Luis Phelipe și-a reziliat contractul cu FCSB, iar Ionuț Panțîru a plecat la FC Voluntari, Gigi Becali e gata să mai pună pe liber încă un jucător care a fost providențial la calificarea împotriva lui Maccabi Tel Aviv.
A treia plecare de la FCSB în ultimele zile: „Are 20.000 de euro pe lună”
Cristi Coste, moderatorul FANATIK SUPERLIGA, a explicat care e situația lui William Baeten: „Apropo de Baeten, că spunea și domnul Becali. Din informațiile noastre, Baeten va rezilia cu FCSB în zilele următoare”.
Mijlocașul belgian câștigă o sumă considerabilă la FCSB: „E posibil chiar în acest weekend. Depinde și de ce oferte va avea el, dar va scăpa Gigi Becali de aceste salarii. E un salariu foarte mare. Are 20.000 de euro pe lună William Baeten”.
Jucătorul în vârstă de 27 de ani nu a acceptat să plece sub formă de împrumut: „De-asta cred că a și tras de el. N-a vrut să meargă la Botoșani în condițiile în care voiau să plătească și… Eu m-aș duce în locul lui. Pentru că am tot 20.000.
Îmi plătesc și Botoșaniul și FCSB-ul. Joc până în vară. Ce preferi? Să iei 20.000 și să stai să te antrenezi la Berceni sau să iei 20.000 și să mergi să joci”, a mai spus jurnalistul.
William Baeten a adus calificarea FCSB-ului în Liga Campionilor și apoi a dispărut complet
William Baeten a fost eroul FCSB-ului în meciul de la Budapesta cu Maccabi Tel Aviv, când a marcat golul calificării în prelungirile partidei. De atunci însă nu a mai avut nicio realizare și a bifat doar trei partide în cupele europene.
În total, Baeten a jucat în acest sezon la FCSB în 18 meciuri. Singura partidă în care a evoluat 90 de minute a fost cu Agricola Borcea în Cupa României.
Gigi Becali și-a scos banii cu William Baeten
Chiar dacă i-a plătit 300.000 de euro lui Adrian Mititelu pentru transferul său, iar jucătorul a încasat un salariu regesc la FCSB, golul reușit de William Baeten împotriva lui Maccabi Tel Aviv a contat enorm în parcursul european al FCSB din acest sezon care i-a adus lui Gigi Becali zeci de milioane de euro.
Rămâne de văzut dacă jucătorul cotat la 700.000 de euro va ajunge la o înțelegere amiabilă cu privire la rezilierea contractului și dacă va reuși să își găsească echipă în această pauză de iarnă.
William Baeten pleacă de la FCSB
Care este reacția ta?






