POLITEHNICA Bucureşti organizează MaterialFEST 2025
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti organizează, în perioada 13-14 noiembrie 2025, evenimentul MaterialFEST, dedicat inovaţiei şi aplicabilităţii ingineriei materialelor în economie, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Manifestarea, organizată de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, reuneşte zeci de companii, cercetători, cadre universitare şi studenţi, oferind o platformă interactivă care ilustrează rolul esenţial al ştiinţei materialelor în domenii precum industria auto, aerospaţială, IT, robotică, construcţii, medicină, apărare şi artă industrială.