Prezenţa lui George Simion în Polonia, taxată dur de Donald Tusk: „Rusia se distrează, totul este clar”

Donald Tusk, premierul Poloniei, a reacționat dur, după ce George Simion a venit să îl susțină pe candidatul la președinție Karol Nawrocki

May 14, 2025 - 02:00
 0  1
Prezenţa lui George Simion în Polonia, taxată dur de Donald Tusk: „Rusia se distrează, totul este clar”

George Simion a ajuns marți în Polonia, unde a participat la un miting de susținere a candidatului naționalist la alegerile prezidențiale, Karol Nawrocki. Prezența liderului AUR la manifestația de la Varșovia a fost taxată dur de fostul premier polonez, Donald Tusk.

Prezenţa lui George Simion în Polonia, taxată dur de Donald Tusk

Fostul şef al Consiliului European și premier al Poloniei, Donald Tusk, leagă prezenţa lui George Simion în țara sa de interese ale Rusiei.

„Rusia se distrează. Nawrocki și omologul său român pro-rus George Simion pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidențiale din Polonia și România. Totul este clar”, a scris politicianul polonez pe reţelele de socializare.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia este programat pe 18 mai, iar Karol Nawrocki, candidat independent, este susținut de PiS (n.r. Partidul lege și Justiție). Sondajele de opinie îl creditează pe acesta cu mari şanse de a se califica în finala prezidenţială. În aceeași situație se afla acum câteva săptămâni și George Simion, președintele principalului partid de opoziție, care s-a clasat în primul tur al alegerilor din România pe primul loc, cu 42% din voturile românilor.

Candidatul român, cel mai mare susținător al polonezului naționalist

George Simion a promis că dacă va câştiga finala prezidenţială din România va merge foarte des în Polonia pentru a-l susţine pe Karol Nawrocki pentru turul doi al prezidenţialelor.

„Vă promit că, dacă voi fi noul președinte al României, voi veni zilnic să îi fac campanie lui Karol Nawrocki, pentru că trebuie să fie noul președinte al Poloniei”, a declarat George Simion în cadrul mitingului la care a participat marţi, la Varşovia.

Principalul adversar al lui lui Karol Nawrocki este primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, care conduce în sondajele de opinie. Karol Nawrocki încearcă să se apropie tot mai mult de administrația americană. Candidatul a și fost recent în SUA, cu ocazia „Zilei Naționale a Rugăciunii”, organizată la Casa Albă. Acesta s-a și întâlnit cu președintele american Donald Trump, apoi a transmis că „după toată ziua petrecută acolo, pot spune că administrația americană știe ce se întâmplă în Polonia”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow