Raluka, dezvăluiri despre relația cu iubitul ei, cu 22 de ani mai în vârstă: “Asta am primit”

Raluka, dezvăluiri despre cum a cucerit-o iubitul ei, cu 22 de ani mai în vârstă. Ce lucruri importante a învățat de la acesta.

Jun 19, 2025 - 13:30
 0  0
Raluka, dezvăluiri despre relația cu iubitul ei, cu 22 de ani mai în vârstă: “Asta am primit”

Raluka a făcut dezvăluiri despre relația cu iubitul ei. Cei doi formează un cuplu de ceva timp, iar de anul trecut locuiesc împreună. Vedeta a spus ce a învățat de la actualul partener.

Raluka, dezvăluiri despre relația cu iubitul ei. Ce a învățat de la acesta

De câțiva ani, îndrăgita cântăreață are o relație cu Guy Kouris, pe care a încercat să o țină cât mai departe de ochii publicului. Cei doi s-au cunoscut în Mexic, acolo unde bărbatul este proprietarul unui complex turistic.

Născut în Israel, iubitul artistei a trăit în Argentina și în Mexic, dar acum locuiește în România pentru a putea fi mai aproape de cântăreață. Deși este cu 22 de ani mai în vârstă decât Raluka (35 de ani), cei doi s-au înțeles încă de la început.

Vedeta a povestit cum a fost cucerită de partenerul ei, despre care are doar cuvinte de laudă. Raluka a primit exact ceea ce și-a dorit de la o relație și spune că este singura persoană care a ajutat-o să fie mai liniștită și mai puțin impulsivă.

“Cu bunătatea și cu răbdarea. Este cel mai bun om de pe pământ. Asta mi-am dorit, asta am primit. Este cel mai bun om. E singurul om care a reușit să mă liniștească, să fiu mai relaxată, să fiu mai liniștită, să nu mai fiu atât de impulsivă, să nu mai sar să spun ‘Nu’ înainte să ascult propoziția până la final.

Mi-a arătat ce înseamnă iubirea sinceră cu toate frumusețile ei, fără nimic toxic. Eu cred că așa a fost toată viața lui. Pentru că, odată cu vârsta, vin și un calm și o stabilitate emoțională.

Dar eu cred că el a fost așa toată viața lui. Așa că Doamne-Doamne s-a gândit că Raluka are nevoie de asta și asta mi-am dorit. Așa că asta am”, a declarat ea pentru Viva.

Cum l-a cunoscut artista pe partenerul ei

Atunci când l-a întâlnit pe Guy Kouris, artista se afla în vacanță. Cei doi au povestit diverse lucruri unul despre celălalt, iar bărbatul a fost impresionat de ea încă de la început. În plus, sunt compatibili în toate privințele.

“Eram în vacanță în seara în care l-am întâlnit. I-am povestit despre mine, iar el mi-a povestit despre el, dar nu prea. Am aflat după câteva zile cine e, ce face. Îi place foarte tare că muncesc foarte mult, că sunt ambițioasă și un om care are un țel în viață.

Suntem compatibili din toate punctele de vedere. Ce trăiesc eu în acest moment e minunat, e afară din această lume. El, în momentul ăsta, înțelege fiecare tâmpenie pe care pot să o fac și are soluția pentru fiecare nebunie de-a mea.

E un om foarte calm. Îmi calmează toți nervii. Mă calmează cu totul. Cred cu tărie, 100%, că el este sufletul meu pereche”, a povestit Raluka în podcastul moderat de Emma de la ZU, notează libertatea.ro.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow