Rapid – Unirea Slobozia, live video, în etapa 25 din SuperLiga. David Ankeye este în lot!
Rapid - Unirea Slobozia din etapa 25 este un meci extrem de important pentru lupta din play-off-ul SuperLigii. Detaliile partidei, cote la pariuri și programul rundei.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/47372653311359090785401817881467282807141568n.jpg?#)
Rapid – Unirea Slobozia va avea loc în etapa 25 din SuperLiga României și este un duel extrem de important. Formația din Giulești va încerca să obțină toate punctele pe teren propriu, după ce în runda trecută au cedat în fața liderului U Cluj.
UPDATE: Rapid – Unirea Slobozia. Lotul ales de Marius Șumudică
Cu 4 ore înainte de meciul Rapid – Unirea Slobozia, giuleștenii au postat pe canalele oficiale lotul ales de Marius Șumudică pentru partida din Giulești. David Ankeye, atacantul adus de la Genoa, este pentru prima oară în lot.
De asemenea, Petrila este refăcut și ar putea fi pe teren contra ialomițenilor, în timp ce Cristi Ignat, care s-a accidentat teribil la antrenament, nu este pe foaia de joc.
Rapid – Unirea Slobozia, live video, în etapa 25 din SuperLiga. Giuleștenii, pe urma unei noi victorii pe teren propriu
După meciul Rapid – Unirea Slobozia care se va disputa în etapa 25 din SuperLiga, giuleștenii au șansa să își consolideze poziția de play-off, care a fost pusă în pericol de eșecul din runda anterioară.
Rapid e obligată să câștige în duelul cu nou-promovata Unirea Slobozia, pentru a se păstra aproape de locurile fruntașe din clasament. Formația de sub Podul Grant a obținut 2 victorii și 1 înfrângere de la reluarea campionatului.
De cealaltă parte, Unirea Slobozia caută să „șteargă cu buretele” eșecurile suferite cu Gloria Buzău și Dinamo. Jucătorii pregătiți de Adi Mihalcea vor da totul ca să evite zona roșie a clasamentului.
Cine transmite la TV Rapid – Unirea Slobozia în etapa 25 din SuperLiga
Rapid – Unirea Slobozia este unul dintre meciurile cheie din etapa cu numărul 25 din SuperLiga. Startul meciului se va da marți, 4 februarie, de la ora 18:00 și va fi difuzat în România pe posturile Prima Sport 1 și Digisport 1. Meciul va fi în transmisiune directă și pe platformele virtuale ale difuzorilor, Prima Play, Orange TV Go și Digi Online.
Pe FANATIK.ro găsești totul despre desfășurarea partidei, în timp real, fază cu fază. Aici va fi disponibil meciul Rapid – Unirea Slobozia în format LIVE TEXT și tot noi îți vom oferi și declarațiile de la final.
Programul complet al etapei 25 din SuperLiga
Marți, 4 februarie
- Ora 16:00: Gloria Buzău – FC Botoșani
- Ora 18:00: Rapid – Unirea Slobozia
- Ora 20:30: Dinamo – Oțelul Galați
Miercuri, 5 februarie
- Ora 18:00: CFR Cluj – FC Hermannstadt
- Ora 20:30: Universitatea Craiova – U Cluj
Joi, 6 februarie
- Ora 16:00: Poli Iași – UTA
- Ora 18:00: Sepsi OSK – Farul Constanța
- Ora 20:30: Petrolul Ploiești – FCSB
Cote la pariuri pentru echipele din partida disputată în Giulești
Triumful giuleștenilor este cotat cu 1,45 la casele de pariuri, în timp ce o victorie a Unirii Slobozia are cota 7,70. Egalul este cotat cu 4,50. Favorita partidei este formația condusă de Marius Șumudică, însă băieții pregătiți de Adrian Mihalcea au arătat pe parcursul acestui sezon că pot obține puncte cu orice echipă.
Vezi live video Rapid – Unirea Slobozia, în etapa 25 din SuperLiga. Formații de start, desfășurarea în format LIVE TEXT, rezumat și declarații
FANATIK.ro îți oferă toate detaliile despre partida de pe stadionul din Giulești. Aici găsești echipele de start și toate informațiile importante anunțate de cele două formații, iar la final îți oferim posibilitatea să găsești rezumatul video al meciului.
Tot pe site-ul nostru vei găsi și declarațiile incendiare oferite de Marius Șumudică, jucătorii Rapidului și de ceilalți protagoniști ai meciului din etapa cu numărul 25 din SuperLiga.
Care este reacția ta?






