Reacții împărțite după ce Cristi Chivu a fost prezentat oficial ca noul antrenor al lui Inter: „Mamma mia! Ce veste bună am primit! / E oficial, de acum urmează suferința”
Cristian Chivu a fost numit antrenor principal la Inter Milano. Cum au reacționat fanii pe social media. „Aveți încredere în băiatul ăsta”.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/befunky-collage-76.jpg?#)
Cristi Chivu este noul antrenor al echipei de seniori a celor de la Inter. Italienii l-au prezentat oficial pe tehnician, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Unii fani văd această mutare ca fiind una foarte bună pentru viitor, însă rămân și voci sceptice.
Cristi Chivu, noul antrenor al lui Inter Milano!
Inter Milano a rămas fără antrenor după despărțirea de Simone Inzaghi, iar alesul conducerii a fost Cristian Chivu. Fostul fundaș al echipei naționale a debutat în antrenorat la nivel de seniori când a preluat Parma, echipa lui Man și Mihăilă, și a salvat-o de la retrogradare.
Cristi Chivu cunoaște la perfecție filosofia nerazzurrilor. A jucat ani buni pe San Siro, iar după retragere a pregătit echipele de juniori ale celor de la Inter. Acum revine la club și speră să câștige trofee la seniori.
Ce au scris fanii lui Inter după ce Chivu a semnat cu echipa de pe San Siro
Reacțiile pe social media au apărut imediat după anunțul oficial al celor de la Inter că Cristi Chivu a semnat contractul. Mulți suporteri ai echipei italiene au o oarecare reținere, având în vedere că antrenorul român nu are atât de multă experiență la seniori.
„Asta nu e chiar mișcarea ambițioasă la care mă așteptam din partea lui Inter după o finală UCL. Pare că au ales antrenorul mai ieftin și preferă un joc asemănător celui implementat de Inzaghi. Seamănă cu ce a făcut Juventus cu Pirlo”.
„E oficial. De acum urmează suferința. Nu am nimic împotriva lui Chivu. Am ceva cu conducerea. Leadership slab, cu alegeri proaste”
„Asta ne va duce pentru prima oară în Serie B”.
„Tot respectul pentru jucătorul Chivu, dar pare un pariu. Sper din suflet că greșesc și să fiu plăcut surprins”.
„Nu are experiență. Inter a câștigat o grămadă de bani. Marotta trebuie să investească în jucători și antrenori de calitate. De ce nu l-a adus pe Simeone?” , au scris o parte dintre fanii echipei milaneze.
Totuși, majoritatea suporterilor susțin numirea lui Chivu pe banca nerazzurrilor. O bună parte dintre aceștia se bucură că un fost jucător emblematic va conduce acum echipa de pe San Siro.
„Aveți încredere în băiatul ăsta. Și-a dat capul pentru Inter! Bine ai revenit acasă, Mister. Te așteaptă o misiune grea. Nu va fi ușor și nu vei putea să faci asta singur. Trebuie să îți construiești o echipă puternică. Dacă știm să avem grijă de el, poate să fie un antrenor foarte mare”.
„Mamma mia! Ce veste bună am primit!”
„Bine ai venit acasă, Cristi! Avem toată încrederea în tine. Fă-ne din nou să visăm”.
„Nu am câștigat tripla sezonul trecut, dar am adus pe cineva care știe să o câștige. Mult noroc, mister!”.
„Vrem să vedem jucători tineri. Știm că lucrezi bine cu ei. Forza Inter! Forza Chivu”, au fost unele dintre comentariile interiștilor.
Care este reacția ta?






