România a atins o nouă bornă negativă. De 14 ani nu s-a mai întâmplat asta. Presa din Canada i-a taxat pe suporterii tricolori. “Huligani”

Naționala României, surclasată de Canada pe Național Arena. Ce record negativ a bifat echipa pregătită de Mircea Lucescu.

Sep 6, 2025 - 10:30
 0  1
România a atins o nouă bornă negativă. De 14 ani nu s-a mai întâmplat asta. Presa din Canada i-a taxat pe suporterii tricolori. “Huligani”

Amicalul cu Canada, de pe Național Arena, s-a dovedit un test prea complicat pentru selecționata de seniori a României. Echipa lui Mircea Lucescu a pierdut cu scor de neprezentare, 0-3, în fața a 30 de mii de fani. De altfel, nord-americanii au rupt un blestem la finalul meciului din București.

România, demolată de Canada pe Național Arena. De 14 ani nu s-a mai întâmplat asta

Naționala lui Mircea Lucescu a fost surclasată de canadieni. România a contat mult prea puțin pe faza ofensivă. Denis Drăguș l-a exasperat pe selecționerul tricolorilor, iar în apărare lucrurile nu au arătat mai bine. Horațiu Moldovan a comis o gafă de „curtea școlii.”

Canadienii au sărbătorit, la finalul celor 90 de minute, prima victorie în fața unei naționale din Europa, pe bătrânul continent, după nu mai puțin de 14 ani! E drept, nord-americanii pot juca doar la Campionatele Mondiale, asta în cazul în care se califică, sau în partide de pregătire cu formații europene.

În precedentele două amicale jucate de Canada în Europa, nord-americanii au suferit o înfrângere la scor, 0-4 cu Olanda, și o remiză surprinzătoare, 0-0 la Bordeaux, cu Franța. Ambele meciuri s-au jucat anul trecut, în luna iunie.

Reacția presei din Canada după înfrângerea suferită de naționala României

Presa din Canada a lăudat prestația jucătorilor lui Jesse Marsch. În ultimii ani, fotbalul a evoluat mult, iar nord-americanii par pregătiți pentru Campionatul Mondial de anul viitor, competiție pe care o vor găzdui alături de Mexic și Statele Unite ale Americii.

„Există mai multe feluri prin care poți măsura devotamentul. Pentru membrii Voyageurs, cei mai înfocați susținători ai naționalei Canadei, de multe ori acesta se măsoară în kilometri parcurși. Vineri seara, la București, unitatea s-a măsurat mai degrabă în curaj. În Europa, unde fotbalul poartă cu el o istorie lungă de violențe, suporterii oaspeți sunt întotdeauna ținuți separat de cei ai gazdelor. Însă, de această dată, despărțirea părea și mai accentuată: o mână de canadieni, izolați printre mii de scaune goale, într-o atmosferă ce aducea mai degrabă a teatru al huliganilor.

Când Niko Sigur a înscris un gol superb, al treilea, în minutul 77, românii au început să părăsească tribunele. Crainicul i-a rugat pe canadieni să mai rămână 15 minute după fluierul final, pentru siguranță. Adevărul e că nu era nevoie. Oricum nu voiau ca petrecerea lor să se termine”, au scos în evidență jurnaliștii de la CBS.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow