Ruben de Amorim rămâne la Manchester United! Portughezul și-a anunțat vedeta să-și caută o altă echipă

Ruben de Amorim și-a anunțat elevii că va continua la Manchester United și din sezonul viitor, deși nu a câștigat niciun trofeu.

May 25, 2025 - 08:00
 0  1
Ruben de Amorim rămâne la Manchester United! Portughezul și-a anunțat vedeta să-și caută o altă echipă

Manchester United a avut parte de un sezon de coșmar. „Diavolii roșii” ocupă locul 16 în Premier League, cu o etapă înainte de final. În plus, echipa de pe Old Trafford a fost învinsă în finala Europa League de Tottenham. Totuși, se pare că Ruben Amorim va rămâne în funcție.

Ruben de Amorim rămâne pe Old Trafford

Antrenorul portughez a fost adus în mijlocul sezonului, în speranța că va redresa situația. Rezultatele sub comanda lui Ruben Amorim au fost, însă, departe de a-i mulțumi pe fani. United a fost aproape de un trofeu în Europa League, dar Tottenham s-a impus cu 1-0 în finala de la Bilbao.

Se pare, însă, că portughezul va continua la United și din sezonul viitor. Conform The Athletic, Ruben Amorim și-ar fi anunțat jucătorii, în cadrul unei ședințe, că el va pregăti echipa și în stagiunea următoare.

Garnacho poate pleca de la United. Ruben de Amorim nu îl mai vrea la echipă

În plus, se pare că Amorim e gata să pună piciorul în prag. O mare parte dintre jucătorii echipei de pe Old Trafford au dezamăgit în ultimele luni. Unul dintre aceștia este Alejandro Garnacho, cel care a prins doar câteva minute în meciul din finala Europa League.

Astfel, conform sursei citate anterior, Ruben Amorim i-ar fi transmis fotbalistului argentinian că e un moment bun să își caute o nouă echipă, întrucât nu intră în planurile sale pentru următorul sezon.

Relația dintre Ruben Amorim și Garnacho a fost una cel puțin tensionată. Fotbalistul a fost exclus din lot în luna decembrie, înainte de meciul cu Manchester City. Ulterior, el a fost reprimit la echipă, însă a avut evoluții dezamăgitoare.

United ar putea încasa bani serioși în urma vânzării lui Alejandro Garnacho. Prețul său ajunge la 70 de milioane de euro și se pare că oficialii de la Chelsea ar fi pregătiți să dea o lovitură în perioada de mercato.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow