Samba din Giulești pe plajele din Dubai + Replici savuroase la antrenamentul Rapidului: „La Bârlad n-aveți apă?” Video și foto

Jucătorii Rapidului au avut parte de un antrenament greu, dar frumos joi, 9 ianuarie. Marius Șumudică și-a pus elevii la treabă pe plajele din Dubai

Jan 9, 2025 - 16:30
 0  2
Samba din Giulești pe plajele din Dubai + Replici savuroase la antrenamentul Rapidului: „La Bârlad n-aveți apă?” Video și foto

Marius Șumudică și-a scos fotbaliștii la plajă în cantonamentul Rapidului din Dubai. Nu pentru a se bronza, ci pentru a se antrena intens pe nisipul fierbinte din Emirate. Deși tehnicianul tratează cu seriozitate fiecare ședință de pregătire, la antrenamentul de joi, 9 ianuarie, nu a lipsit și buna dispoziție.

În Dubai, mai greu ca la Forban pentru Rapid. Antrenament intens pe nisip

Rapid trage tare în cantonamentul de lux din Dubai, pentru ca Marius Șumudică să își îndeplinească obiectivele din acest sezon, calificarea în play-off-ul SuperLigii și câștigarea Cupei României.

În dimineața zilei de joi, 9 ianuarie, giuleștenii au ieșit pe plajă pentru un antrenament de forță, în care preparatorul fizic Ciprian Moscu i-a solicitat intens pe fotbaliștii lui Marius Șumudică.

Ședința de pregătire a alb-vișiniilor a durat o oră și jumătate, lotul lui Șumudică fiind împărțit în două grupuri. În timp ce primul grup se antrena în sală, celălalt grup făcea sprinturi pe nisip, după care s-a făcut rocada.

Sprinturile pe nisipul fin din Dubai i-a solicitat cel mai tare pe fotbaliștii grupării de sub Podul Grant. Preparatorul fizic Ciprian Moscu a ținut să le precizeze jucătorilor că, mai în glumă, mai în serios, în Dubai e mai greu decât la Forban.

„E mai greu decât pe zăpadă. Zăpada se mai taseaza, nisipul solicită mai mult”, a strigat Ciprian Moscu la fotbaliștii alb-vișinii.

grameni sapunaru
Cristi Săpunaru și Dina Grameni, pregătiți de sprint. FOTO: Fanatik

Fotbaliștii lui Marius Șumudică s-au răcorit în Golful Persic. Fiul lui Claudiu Niculescu a primit „botezul”

Vremea e perfectă la Dubai în această perioadă, peste 20 de grade Celsius. Rapidiștii au fost însă încinși la maximum după sprinturile făcute pe nisip, astfel că, la final, s-au răcorit cu o baie în Golful Persic.

„Rupt” din cauza intensității antrenamentului, Alexandru Pașcanu a avut o replică savuroasă: „La TV o să pară că ne distrăm în apă și nu noi nu mai putem să mergem”, s-a văitat stoperul.

Fundașul central a primit o înțepătură pe măsură de la colegul său, Alex Dobre, recunoscut pentru faptul că adoră pregătirea fizică: „Pașcane, la Bârlad n-aveți apă?”, s-a amuzat extrema Rapidului.

Marius Șumudică a luat în cantonamentul din Dubai și câțiva jucători de perspectivă ai Rapidului. Printre aceștia și David Niculescu (15 ani), fiul fostului golgheter dinamovist Claudiu Niculescu. După sesiunile de sprint de pe plajă, Niculescu Jr. a primit „botezul”. Christopher Braun și Alexandru Dobre l-au luat pe sus tânărul atacant și ș-au aruncat în apă.

Boupendza nu s-a antrenat și forțează plecarea de la Rapid

De voia bună de la antrenamentul Rapidului de joi nu s-a bucurat și Aaron Boupendza. FANATIK a anunțat în exclusivitate că vârful gabonez n-a vrut să participe la ședința de pregătire pe motiv că este accidentat la gleznă.

Ba, mai mult, atacantul în vârstă de 28 de ani vrea cu disperare să plece din Giulești. Deși e plătit cu 50.000 de euro pe lună, Boupendza nu s-a acomodat cu România și e tentat de ofertele pe și mai mulți bani din campionatul Turciei.

Rapid, antrenament intens pe plajele din Dubai

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow