Se află pe lista neagră a lui Gică Hagi! Primul fotbalist la care „Regele” se gândește să renunțe la vară

Dragoș Nedelcu (28 ani) este aproape să o părăsească pe Farul Constanța. Contractul mijlocașului este scadent în vară, iar Gheorghe Hagi nu și-a manifestat dorința de a-l păstra.

Apr 5, 2025 - 11:00
 0  1
Se află pe lista neagră a lui Gică Hagi! Primul fotbalist la care „Regele” se gândește să renunțe la vară

Dragoș Nedelcu este unul dintre cei mai importanți jucători din istoria Farului Constanța (ex-Viitorul). Mijlocașul defensiv a contribuit la câștigarea celor două titluri de la malul mării, iar acum este aproape să o părăsească din nou pe formația pregătită de Gheorghe Hagi.

Contractul lui Dragoș Nedelcu expiră la finalul acestui sezon

Vândut în vara anului 2017 în schimbul a peste 2 milioane de euro la FCSB, Dragoș Nedelcu s-a demonstrat a fi unul dintre cele mai „profitabile” transferuri efectuate de Gheorghe Hagi la formația de la malul mării.

Cu un talent aparte, Dragoș Nedelcu a reușit de fiecare dată să facă diferența, însă acesta a avut constant o problemă, anume accidentările. Mijlocașul a revenit în vara anului 2022 la Farul, roș-albaștrii cedându-l liber de contract. De la întoarcere, Nedelcu a fost mai mult indisponibil, iar acest lucru va conta în decizia lui Gheorghe Hagi de la finalul acestui sezon. Jucătorul a bifat doar 10 prezențe în această stagiune, ultima datând din luna octombrie a anului trecut.

Contractul dintre Dragoș Nedelcu și Farul Constanța este scadent la sfârșitul acestei stagiuni, iar șansele în privința unei prelungiri sunt minime, potrivit DigiSport. Cariera mijlocașului s-a „prăbușit” din cauza accidentărilor repetate și de lungă durată. De aceea,, echipa de la malul mării e în căutarea micului „Hagi”.

Gheorghe Hagi voia să-l lase „liber” pe Dragoș Nedelcu încă din vara trecută

La finalul sezonului trecut, Gheorghe Hagi anunța că nu mai este „răbdare” cu Dragoș Nedelcu, cel din urmă fiind mai mult accidentat decât apt de joc. Deși nu a plecat în vara trecută, șansele că mijlocașul să o părăsească pe Farul la finalul stagiunii par din ce în ce mai mari.

„Doar cu prezența n-ai cum. Anul trecut, a jucat, potențialul lui Nedelcu îl știți. Îmi pare rău, pentru Nedelcu îmi pare rău că zic public. Îmi pare rău, dar nu se poate așa. Ne așteptam de la el să fie numărul 1. Anul trecut, a venit după doi ani în care n-a jucat și a jucat. Anul ăsta, mai mult a stat decât a jucat.

Îmi pare rău, pentru că e jucătorul cel mai bine plătit din echipă. E plătit bine, e la nivel de primele două echipe, nu la nivel de Farul, la nivelul lui. Sunt bani mulți. Am plătit doi ani, dar am avut jucătorul un an.

Jucătorul trebuie să fie puternic, mai ales el. Trebuie să reflecteze la ce se întâmplă cu el. Trebuie să se gândească serios, dar cu noi la anul nu mai poate, chiar dacă mai are un an contract. Cred că ne vom despărți”, a declarat Gheorghe Hagi despre Dragoș Nedelcu la finalul sezonului trecut.

  • 6 prezențe a bifat Dragoș Nedelcu în echipa națională a României
  • 500.000 de euro este cota de piață a mijlocașului

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow