Șefii de la CFR Călători și-au mărit salariile la peste 6.000 de euro lunar, deși compania e în pragul colapsului: „Pentru șefi sunt bani, pentru muncitori nu”
Situație incredibilă la CFR Călători. Șefii și-au mărit salariile la 6.000 de euro lunar, deși compania este îngropată în datorii.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/salarii-cfr-calatori.jpeg?#)
Conducerea CFR Călători și-a majorat indemnizațiile la 32.000 de lei pe lună, echivalentul a peste 6.000 de euro net. Situația este revoltătoare, ținând cont că firma statului se află pe lista marilor datornici la bugetul de stat. Mai mult, CFR a anunțat recent că riscă să oprească traficul feroviar din cauza incapacității de plată.
Șefii de la CFR Călători și-au mărit salariile la peste 6.000 de euro pe lună
Se pare că de această majorare se bucură șapte membri ai Consiliului de Administrație, alături de directorul general și cel financiar. Cheltuielile pentru leafa șefilor au crescut cu 3,5 milioane de lei, în timp ce salariile pentru angajații de rând au rămas la același nivel.
Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Mihai Barbu, a criticat dur această situație. Potrivit acestuia, este revoltător pentru că, deși compania este îngropată în datorii și cere tot timpul mai mulți bani de la ARF, pentru șefi există metode de majorare a salariilor.
„Uitându-mă pe bugetul CFR Călători, văd că, față de anul trecut, cheltuiala salarială este aceeași, dar pentru șefime, pentru cei cu indemnizații, și aici intră cei șapte membri ai CA-ului și cei doi directori – directorul general și directorul financiar – vedem în buget o majorare a cheltuielii cu 3,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă cam 32.000 de lei pe lună pentru fiecare din șefii de la CFR Călători.
„Pentru șefi avem bani, pentru muncitori nu”
Cu alte cuvinte, pentru șefi avem bani, pentru muncitori nu avem bani să le majorăm salariile, dar pentru șefi avem suficienți, adică mai mult de 6.000 de euro pe lună. În aceste condiții, repet, cred că nu este rezonabil să vii la Autoritatea pentru Reformă Feroviară să ceri bani mai mulți”, continuă Barbu.
De asemenea, ARF atrage atenția și asupra altor disfuncționalități din sistem. Printre acestea se numără acordarea de compensații financiare de stat pentru rute profitabile, precum București-Constanța sau București-Brașov, care ar trebui operate comercial, fără sprijin bugetar.
România compensează toate traseele din țară, inclusiv cele profitabile, spune Mihai Barbu. Anul trecut, compensația pentru CFR Călători a fost de 1,1 miliarde de lei, dar prin alocări din Fondul de rezervă al Guvernului și din anii viitori, s-a ajuns la o compensație efectivă de 2,13 miliarde de lei.
Nereguli grave descoperite la CFR Călători
„Noi, în România, compensăm toate traseele din România – și sunt trasee profitabile în România. (…) Dumnealui (n.red. Traian Preoteasa, director general CFR Călători), într-adevăr, invocă niște cifre care au fost acordate în 2024, dar ce trebuie să știm este că anul trecut, compensația pentru CFR Călători a fost de 1,1 miliarde de lei.
mai multe solicitări, din Fondul de rezervă al Guvernului și din alocări din viitor, din anul 2032 – după cum știți, contractul nostru este pe 10 ani, între 2022 și 2032 – deci luând sume din viitor, din anul 2032, s-a ajuns la o compensație efectivă plătită către CFR Călători de 2,13 miliarde de lei, ceea ce a condus la o majorare a prețului per kilometru”, a precizat Barbu, într-un interviu pentru Club Feroviar.
Infrastructura feroviară lasă de dorit. Trenurile noi nu ajută
Aceste cifre arată că firma statului este mult mai ineficientă decât operatorii privați. Potrivit șefului ARF, compania de stat are de șase ori mai mulți angajați decât operatorii privați, deși realizează o activitate doar de trei ori mai mare. Operatorii privați parcurg 17 milioane km anual cu 1.560 de angajați, în timp ce CFR Călători acoperă 47 milioane km cu 10.500 de angajați.
În ceea ce privește infrastructura, ARF avertizează că fără reabilitarea căii ferate, nici cele mai moderne trenuri nu vor fi eficiente. Chiar dacă au fost comandate garnituri noi de la Alstom, contractul nu prevede un grafic de livrare agreat, ceea ce pune în pericol termenul-limită de ianuarie 2026. „Putem să cumpărăm cele mai performante trenuri, însă, dacă sunt porțiuni în care mergem tot cu 40 km/h, n-am făcut nimic”, avertizează Barbu.
Care este reacția ta?






