Sepsi, primul transfer după retrogradarea în Liga 2! Laszlo Dioszegi a adus un mijlocaș din SuperLiga

După retrogradarea neașteptată, Sepsi își dorește să revină cât mai repede în SuperLiga și a făcut un prim transfer important.

Jun 10, 2025 - 16:00
 0  0
Sepsi, primul transfer după retrogradarea în Liga 2! Laszlo Dioszegi a adus un mijlocaș din SuperLiga

Laszlo Dioszegi nu concepe ca Sepsi să nu promoveze la finalul sezonului viitor și în acest sens vrea să-l aducă în funcția de antrenor pe Daniel Oprița, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Până la oficializarea acestei mutări, covăsnenii au transferat un jucător din SuperLiga.

Transfer din SuperLiga făcut de Sepsi

Se anunță o vară agitată la Sepsi după retrogradarea în Liga 2, lotul urmând să sufere modificări importante. Conducerea clubului a început să se miște pe piața transferurilor și a făcut o primă mutare.

Formația patronată de Laszlo Dioszegi a anunțat achiziționarea mijlocașului Robert Silaghi, care a evoluat ultima dată la Universitatea Cluj. Acesta a semnat un contract pe un an, cu drept de prelungire.

”Clubul Sepsi OSK a ajuns la un acord cu mijlocașul ofensiv Robert Silaghi, care ultima dată a jucat la Universitatea Cluj. Jucătorul, în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract pe un an cu clubul nostru, cu opțiune de prelungire pe încă două sezoane”, se arată pe pagina de Facebook a grupării covăsnene.

El Sawy, primul jucător care a părăsit-o pe Sepsi

La capitolul plecări, Sepsi s-a despărțit deja de mijlocașul Omar El Sawy. În ciuda faptului că mai avea contract de împrumut la gruparea din Sfântu Gheorghe, jucătorul a revenit deja la Rapid, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate încă din luna mai.

Deși a trecut aproape o lună de la momentul retrogradării din Liga 2, conducerea lui Sepsi nu a luat încă o decizie privind viitorul clubului și nu s-a aprobat bugetul cu care se va ataca revenirea în SuperLiga.

Este clar însă că va exista o remaniere a lotului, o parte dintre jucători având stipulat în contract că pot pleca liberi în cazul unei retrogradări. De asemenea, pentru alți fotbaliști cu salarii mari va urma o renegociere a înțelegerii financiare.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow