Sezonul nunților, o povară pentru buzunarele românilor, arată un sondaj Revolut. 7 din 10 respondenți cheltuiesc peste posibilități
Românii resimt presiune financiară în sezonul nunților, potrivit unui sondaj comandat de Revolut. Câți bani ajung să cheltuiască la un astfel de eveniment
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/sezonul-nuntilor-bani-romani.jpg?#)
Sezonul nunților este în toi, însă vine cu multă presiune pentru o mare parte dintre români. Un sondaj comandat de Revolut arată că foarte mulți români se simt presați să cheltuiască mai mult decât ar vrea sau decât își pot permite.
Buzunarele românilor, golite în sezonul nunților. Categoria cea mai afectată
În această perioadă, multe cupluri din România se căsătoresc, iar pentru această ocazie specială au pregătit evenimente bine puse la punct. Invitații la nunți nu sunt, însă, foarte fericiți atunci când vine vorba despre sumele de bani pe care le au de cheltuit.
Potrivit unui sondaj comandat de Revolut, realizat de Dynata în iunie 2025, sezonul nunților reprezintă, pentru foarte mulți români, o perioadă dificilă. Studiul arată că 7 din 10 participanți se simt obligați să cheltuiască sume mai mari decât ar vrea.
Datele studiului arată că 71% dintre români se simt presați financiar atunci când participă la nunți. De multe ori, 20% resimt presiunea financiară că trebuie să cheltuiască mai mult decât ar vrea. Pentru 11%, sentimentul este mereu prezent atunci când vine vorba despre astfel de evenimente.
În funcție de vârstă, presiunea este resimțită în mod diferit. De exemplu, pentru tineri, presiunea e mai mare. Mai exact, 19% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, precum și 17% dintre cei din categoria de vârstă 25 – 34 de ani au recunoscut că se simt adesea presați să facă cheltuieli semnificative pentru nunțile la care merg.
De ce ajung românii să cheltuiască mulți bani la nunți
Există mai mulți factori care stau la baza cheltuielilor mai mari. Printre aceștia se numără presiunea din partea prietenilor și așteptările familiei (28%), precum și dorința de a sărbători cu adevărat cuplul căsătorit (27%).
Un rol important îl joacă și competiția de pe rețelele de socializare, care reprezintă o influență pentru 6% dintre respondenți. În rândul tinerilor de 18 – 24 de ani, procentul ar putea ajunge chiar și la 15%. Chiar dacă există aceste presiuni, 31% spun că, în cele din urmă, reușesc să controleze cheltuielile și să se încadreze în bugetul pe care l-au stabilit.
Câți bani cheltuiesc românii în sezonul nunților
Doar 3 din 10 români au regretat participarea la o nuntă din cauza cheltuielilor pentru eveniment. Diferența este una semnificativă în funcție de sexul respondenților. Astfel, 32% dintre femei au recunoscut că regretă că au participat la o nuntă, invocând costurile. La bărbați, procentul este de 24%.
Atunci când vine vorba despre suma maximă pe care românii sunt dispuși să o cheltuiască pentru a participa la o nuntă, cifrele variază. Dintre respondenți, 29% au spus că ar cheltui între 301 și 500 de euro. Datele studiului arată că 27% sunt dispuși să cheltuiască sume mai mari, cuprinse între 501 și 1000 de euro.
În cazul persoanelor care au cele mai mari constrângeri financiare, adică 25% dintre respondenți, suma ideală de cheltuit pentru o nuntă este situată între 101 și 300 de euro.
Tradițiile pe care românii le consideră depășite la nunți
În plus, 29% dintre respondenți sunt de părere că impunerea unui cod vestimentar la nuntă, care implică achiziționarea unor ținute sau respectarea unor culori, reprezintă o așteptare exagerată. Și așteptarea de a cumpăra cadouri scumpe este considerată o practică neinspirată de către 22% dintre respondenți.
De altfel, 31% dintre români au spus despre “cadourile scumpe” că reprezintă cea mai depășită tradiție de nuntă. Mulți români nu au o părere bună nici despre petrecerile pre-nuntă organizate în străinătate (27%). 16% dintre respondenți consideră că impunerea unor coduri vestimentare reprezintă o tradiție depășită.
“Depășirea aspectelor financiare ale momentelor importante ale vieții, cum ar fi nunțile, poate reprezenta o provocare, iar sondajul nostru arată că mulți români simt presiunea asupra bugetului adusă de aceste evenimente”, a declarat Mariia Lukash, Head of Growth CEE Revolut.
Revolut le oferă clienților instrumentele necesare pentru a-și gestiona mai bine bugetul. Acestea includ analiza cheltuielilor, dar și conturi de economii și credite, pentru a-și putea planifica din timp cheltuielile mai mari.
Care este reacția ta?






