Țara care plătește oamenii să se mute acolo. Sumele ajung până la 100.000 de dolari

Țara care plătește bani mulți pentru oamenii care vor să se mute acolo. Sumele sunt atractive, dar nu se obțin atât de ușor.

Apr 17, 2025 - 21:00
 0  1
Țara care plătește oamenii să se mute acolo. Sumele ajung până la 100.000 de dolari

Mutarea într-o altă țară poate fi costisitoare, însă unele state fac tot posibilul să atragă noi locuitori. Există chiar un loc care oferă până la 100.000 de dolari celor dispuși să-și construiască o viață acolo.

Autoritățile din Chile oferă bani celor care aleg să se mute acolo

Deși mutarea într-o altă țară implică adesea costuri mari, unele guverne oferă stimulente atractive pentru relocare. O țară sud-americană depășește așteptările, punând la dispoziție aproape 100.000 de dolari celor care aleg să se stabilească acolo.

Start-Up Chile este un program guvernamental care urmărește să atragă talente din întreaga lume și să sprijine economia locală, oferind sprijin afacerilor aflate la început, în special celor din sectorul tehnologic.

Programul include o viză valabilă timp de un an, acces la un spațiu de co-working și, cel mai important, finanțare nerambursabilă, astfel că antreprenorii nu trebuie să cedeze nicio parte din afacerea lor, notează Daily Mail. 

Țara îi plătește cu sume între 20.000 de dolari și 100.000 de dolari pe cei care vor să locuiască acolo. De pildă, un antreprenor a dezvăluit că a primit 70.000 de dolari. Însă, de menționat este faptul că trebuie îndeplinite și câteva condiții.

Cei care beneficiază de finanțare trebuie să se stabilească în Chile și să își desfășoare activitatea din sediile programului. Iar pentru a rămâne în cadrul programului, cei care participă trebuie să acumuleze 4000 de puncte „capital social”.

Acestea se obțin prin activități precum mentorat, susținerea de prezentări sau participarea la evenimente, programul promovând un sistem care încurajează colaborarea și schimbul de cunoștințe.

Concurența este mare

Cei care vor să se mute în Chile prin intermediul programului trebuie să știe că procesul de selecție este unul competitiv. Cei care aplică trebuie să completeze un formular online detaliat, care conține aproximativ 200 de întrebări, să creeze un videoclip de prezentare de un minut și, dacă este posibil, să adauge o demonstrație a produsului sau serviciului lor.

Este nevoie și de o scrisoare de recomandare din partea unei persoane care a participat deja la program. Cei care trec de această etapă inițială sunt chemați la un interviu de 15 minute.

Până în prezent, programul a contribuit la crearea a peste 1.600 de startup-uri și a atras mari companii internaționale, cum ar fi X (fostul Twitter) și Facebook, care au deschis birouri în Chile în ultimii zece ani. Pentru mulți antreprenori, în special din domeniul tehnologiei, relocarea în Chile ar putea fi o oportunitate de neegalat.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow