Tibor Selymes a revenit în fotbal! Proiect nou pentru fundașul Generației de Aur
Tibor Selymes a ajuns la un acord cu New Diamonds Iași. Ce funcție va ocupa fostul apărător lateral al Generației de Aur
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/01/tibor-selymes-la-prima-vizita-la-baza-sportiva-a-celor-de-la-new-diamonds-iasi.jpg?#)
Tibor Selymes (54 de ani) a devenit președintele de imagine la New Diamonds Iași. Fundașul stânga al Generației de Aur va reprezenta un club recent înființat, dedicat pregătirii copiilor și juniorilor.
Tibor Selymes a semnat cu New Diamonds Iași
Selymes era liber de contract din aprilie 2024, de la despărțirea ”cu cântec” de CS Știința Miroslava. El a fost prezentat oficial, prin intermediul rețelelor sociale, de noul club pe care îl va reprezenta.
”Tibor Selymes se alătură proiectului New Diamonds Iași. Cu experiența, viziunea și determinarea sa, suntem siguri că fostul jucător din Generația de Aur va avea un impact semnificativ asupra proiectelor noastre”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la New Diamonds Iași.
La rândul său, Constantin Sturza, președintele ieșenilor, s-a arătat încântat de colaborarea cu Tibor Selymes: “Așteptăm cu nerăbdare să facem performanță alături de domnul Tibor Selymes.
Este un fost jucător uriaș al fotbalului românesc și suntem siguri că ne va ajuta să ducem împreună acest proiect acolo unde ne-am propus. Suntem onorați de faptul că a acceptat propunerea noastră”.
Tibor Selymes, un nume important în fotbalul românesc
Selymes a rămas în istoria naționalei României drept unul dintre cei mai buni fundași stânga. El a adunat în tricoul primei reprezentative 46 de selecții între anii 1992 și 1999.
A participat alături de tricolori la Campionatul Mondial din 1994 și a fost în lot inclusiv la turneul final din 1998. De asemenea, Tibor Selymes a îmbrăcat tricoul echipei naționale și la EURO 1996.
La nivel de club, apărătorul lateral a evoluat pentru FC Brașov, Dinamo București, Cercle Brugge, Anderlecht, Standard Liege, Haladas, Debrecen și AEL Limassol. Alături de ”câinii roșii” a câștigat Liga 1 în sezonul 1991-1992.
13 formații a pregătit Tibor Selymes din funcția de antrenor principal. Acestea sunt: FC Sopron, Liberty Salonta, Sportul Studențesc, Astra Ploiești, FCM Târgu Mureș, Dinamo II, Săgeata Năvodari, Kaposvar, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Delta Tulcea, Olimpia Satu Mare și Știința Miroslava.
Care este reacția ta?






