Toy Biz 2025

The post Toy Biz 2025 appeared first on Camera de Comerț și Industrie Brașov.

May 29, 2025 - 12:00
 0  1
Toy Biz 2025

În perioada 4 – 7 iulie 2025, va avea loc, la Centrul Expozițional ”Pragati Maidan” din New Delhi, cea de-a 16-a ediție a Târgului de Jucării și Jocuri electronice ”Toy Biz 2025”, cea mai mare manifestare expozițională de gen din regiunea Asia de Sud.

Asociația Jucăriilor din India (AJI) organizează anual Expozițiile Internaționale B2B Toy Biz pentru a permite membrilor comunității producătorilor locali de jucării și jocuri electronice să își prezinte produsele cumpărătorilor interni și internaționali. Aceasta este cea mai mare expoziție comercială de jucării din țară și oferă o oportunitate propice producătorilor și comercianților de jucării pentru interacțiuni individuale cu potențiali cumpărători din întreaga lume.

Ediția precedentă din anul 2024 a avut peste 300 de expozanți și 15.000 de vizitatori de afaceri, inclusiv delegații străine din 40 de țări. Toy Biz 2024 a reunit, de asemenea, lideri din industrie, inovatori și antreprenori din întreaga lume pentru a prezenta cele mai recente tendințe și tehnologii care modelează viitorul acestui sector al jucăriilor.

Asociația Jucăriilor din India este un organism care reunește peste 5000 de membri din industrie,  care includ producători, exportatori, importatori, comercianți (angrosiști, distribuitori și comercianți cu amănuntul) și unități de testare cu reprezentativitate pe tot cuprinsul Indiei. Majoritatea membrilor sunt predominant microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii. Asociația este înregistrată la Registrul Societăților, Guvernul din Delhi din iunie 1995 și a devenit membru al Comitetului Asiatic al Industriilor de Jucării (ACTI), al Consiliului pentru Promovarea Exportului de Articole Sportive (SGEPC), al Federației Camerelor de Comerț și Industrie Indiene (FICCI) etc.

Pentru a încuraja participarea la evenimentul Toy Biz 2025, organizatorul se angajează să suporte cheltuielile de cazare la New Delhi într-un hotel de 5* și să ramburseze totodată o parte din cheltuielile de călătorie pentru firmele străine interesate să achiziționeze din India acest gen de produse. De asemenea, se oferă transport gratuit de la hotel la locația expoziției și înapoi. Această ofertă se aplică unui număr maxim de două persoane per companie și este condiționată de o aprobare prealabilă a comitetului de organizare.

Având în vedere prilejul de a interacționa direct cu producătorii indieni de jucării și jocuri electronice în cadrul unei platforme de specialitate, precum  și asigurarea de către organizatori a unei mari părți a cheltuielilor, considerăm  că anunțul merită luat în considerare. Așadar, vă rugăm să aveți amabilitatea de a disemina informația în rândul membrilor Camerei dumneavoastră, cu sugestia ca cei interesați de o astfel de oportunitate să intre în legătură cu organizatorul expoziției sau cu Biroul de Promovare Comercial-Economică de la New Delhi.

Coordonatele organizatorului sunt : dl. Ajay Aggarwal, președinte, Email: toyassociationofindia@gmail.com, Tel: +91 11 43558149,41540977 ; Mobil: +91 9711464090 și 9711409080

Material primit prin amabilitatea domnului Ionut VIZIRU, economic counsellor
HEAD OF ECONOMIC AND COMMERCIAL OFFICE
EMBASSY OF ROMANIA IN NEW DELHI
3/6 Shanti Niketan, New Delhi 110021 / India
tel: +91.11.24.11.10.20

The post Toy Biz 2025 appeared first on Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow