Traficul de pe Valea Prahovei, blocat după ce un copac a căzut pe calea ferată. Circulația trenurilor a fost oprită
Un copac a căzut pe calea ferată pe Valea Prahovei, iar traficul feroviar a fost dat peste cap. Echipele CFR au intervenit imediat.
Un copac a căzut pe calea ferată pe Valea Prahovei, iar traficul este blocat între localitățile Sinaia și Bușteni. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, iar ambele sensuri de circulație au fost afectate. Angajații CFR au intervenit pentru remedierea problemei.
Circulația feroviară, oprită după ce un copac a căzut pe calea ferată, între Sinaia și Bușteni
Incidentul s-a petrecut la ora 13:37, la kilometrul feroviar 125+300. A fost îndrumată Drezina Pantograf din Ploieşti Triaj pentru remedierea avariei și pentru a restabili circulația, potrivit news.ro.
“Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, un copac căzut pe infrastructura feroviară a afectat linia de contact între staţiile Sinaia şi Buşteni, pe ambele fire de circulaţie, la kilometrul feroviar 125+300. Pentru remedierea avariei şi restabilirea circulaţiei în condiţii de siguranţă, a fost îndrumată Drezina Pantograf din Ploieşti Triaj”, au transmis cei de la CFR Călători.
Reprezentanții companiei au precizat că echipele de specialitate au intervenit pentru a îndepărta copacul, dar și pentru a verifica instalațiile. Aceștia vor reface continuitatea liniei de contact pentru ca circulația să fie reluată cât mai repede, dar și în condiții optime de siguranță.
“Până la finalizarea intervenţiilor, circulaţia feroviară pe acest tronson este temporar întreruptă, urmând ca trenurile să fie reînscrise în circulaţie gradual, în funcţie de finalizarea lucrărilor de remediere”, mai arată comunicatul emis de CFR.
Un incident similar s-a petrecut recent
Circulația trenurilor a fost afectată și vineri, 27 iunie 2025, pe ruta Războieni – Unirea (parte a secției Războieni – Teiuș). Un copac a căzut în gabaritul liniei de cale ferată. În urma incidentului, trenurile CFR Călători care au tranzitat zona au înregistrat întârzieri.
Este vorba despre trenurile IR 1735 București Nord – Cluj Napoca (74 minute), IR 1734 Cluj Napoca – București Nord (211 minute),IR 1831 Timișoara Nord – Iași (181 minute), R 3082 Cluj Napoca – Teiuș (96 minute).
“CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și le mulțumește pentru înțelegere. Echipele feroviare CFR SA, managerul infrastructurii feroviare, au intervenit prompt pentru remedierea situației și reluarea circulației în condiții de siguranță”, a fost comunicatul emis de CFR după incident.
De asemenea, în urmă cu câteva zile, mai multe trenuri au întârziat din cauza caniculei. În zonele în care temperaturile au depășit limitele normale, trenurile au luat măsura de a încetini temporar, potrivit anunțului CFR.
Care este reacția ta?