Tragedie după ce oamenii s-au înghesuit să urce într-un tren. Cel puțin 15 morți, printre care 3 copii

Eveniment tragic soldat cu 15 morți, în India, după ce sute de pasageri s-au înghesuit pentru a urca într-un tren. Printre victime sunt și copii.

Feb 16, 2025 - 11:00
 0  3
Tragedie după ce oamenii s-au înghesuit să urce într-un tren. Cel puțin 15 morți, printre care 3 copii

O nouă tragedie lovește India, după ce mai multe persoane au vrut să urce într-un tren, formându-se o busculadă din care au rezultat peste 15 morți. Este al doilea incident dramatic petrecut în acest an.

Cel puțin 15 morți în India, după o busculadă formată în timp ce oamenii încercau să urce într-un tren

Haosul general s-a produs în seara de sâmbătă, în jurul orei locale 20:00, în cea mai mare gară din capitala New Delhi, arată Reuters. Busculada s-a format în timp ce oamenii încercau să urce în trenuri spre Prayagraj, pentru a ajunge la Festivalul Marelui Ulcior.

Pelerinii au început să se îmbrâncească pentru a se îmbarca în trenuri. Cel puțin 15 oameni au murit în urma busculadei, iar cele mai multe victime sunt femei, dar și trei copii.

Presa din India a publicat imagini și videoclipuri de la fața locului în care se poate observa cum oamenii aleargă de pe un peron pe altul, situația degenerând în momentul în care au început să se îmbrâncească pentru a ajunge în tren.

Autoritățile desfășoară cercetări. Reacția ministrului Narendra Modi

Numărul victimelor ar putea crește în orele următoare. De altfel, mai multe persoane au fost rănite în urma busculadei. Premierul Indiei, Narendra Modi, a transmis un mesaj, declarând că este „îndurerat”.

„Îndurerat de busculada de la gara din New Delhi. Gândurile mele sunt alături de toți cei care și-au pierdut persoanele dragi”, se arată într-un mesaj publicat pe platforma X.

Potrivit ministrului feroviar, Ashwini Vaishnaw, după incident au fost trimise patru trenuri speciale pentru a evacua pelerinii care se aflau în gară. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz.

„Întreaga echipă lucrează pentru a-i ajuta pe toți cei care au fost afectați de acest incident tragic”, a transmis Ashwini Vaishnaw. O altă tragedie a avut loc în India, în luna ianuarie.

Zeci de oameni și-au pierdut viața într-un incident similar, după ce o busculadă s-a format la Maha Kumbh, în nordul țării. Zeci de milioane de hinduși participau la un ritual desfășurat în cadrul unui festival de șase săptămâni.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow