Tragedie după primul Austria – România din istorie! A murit în urma unei accidentări grave la Viena

Primul Austria - România din istorie a fost marcat de o tragedie pentru selecţionata tricoloră. Cum a murit unul dintre jucătorii români după o accidentare gravă la Viena.

Jun 7, 2025 - 13:00
 0  1
Tragedie după primul Austria – România din istorie! A murit în urma unei accidentări grave la Viena

Austria şi România se vor duela sâmbătă, de la ora 21:45, în preliminariile CM 2026, iar acesta va fi cel de-al 11-lea meci direct dintre cele două selecţionate. Prima confruntare directă a avut loc pe 20 mai 1924, la Viena, iar meciul este unul de tristă amintire pentru tricolori.

Dezsö Jakobi a murit la cinci luni după ce s-a accidentat grav în primul duel Austria – România din istorie

În drum spre Jocurile Olimpice de la Paris 1924, echipa naţională de fotbal a României s-a oprit la Viena pentru un meci amical cu Austria. Selecţionata lui Hugo Meisl era una dintre forţele Europei la acea oră, iar testul a fost unul nereuşit. Chiar dacă nu au jucat la capacitate maximă, austriecii s-au impus clar, scor 4-1, după ce tricolorii au jucat cu un om în minus încă din prima repriză. Singurul gol al României a fost marcat de Albert Ströck, în minutul 52, când austriecii aveau un avans de două goluri.

La un duel, Dezsö Jakobi, jucătorul lui Haggibor Cluj, şi-a rupt piciorul şi a trebuit să fie scos de pe teren. Fotbalistul a fost transportat imediat la spital şi a intrat în operaţie. În loc să meargă spre Paris, acesta s-a întors în ţară, la Cluj, unde starea acestuia s-a înrăutăţit. Cinci luni mai târziu, pe 5 octombrie, Dezsö Jakobi a murit, la 24 de ani, iar ştirea i-a cutremurat pe fanii fotbalului din România.

„Jakobi, cunoscutul jucător internaţional, a murit duminică. Se ştie că Jakobi, în matchul ce l-a avut echipa reprezentativă a României, în drum spre Paris, la Viena, contra austriecilor, a suferit un accident la picior. Se făcuseră diferite intervenţii pentru ca cel mai simpatic jucător minoritar, ce-şi primejduise viaţa pentru bunul nume al ţării noastre, să fie internat într-un sanatoriu, fie în Cehoslovacia, fie la Techirghiol. Chiar în ziua morţii sale s-a discutat la Comitetul Central posibilităţile de trimitere la un sanatoriu”, anunţa Gazeta Sporturilor pe 7 octombrie 1924.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în cele cinci luni scurse de la accidentarea suferită de Dezsö Jakobi la Viena

Ziarul în limba maghiară „Ellenzek” din Cluj a oferit, în numărul din 8 octombrie 1924 mai multe informaţii despre tragedia lui Dezsö Jakobi. Jurnaliştii clujeni susţineau că tratamentul jucătorului, la Viena, a început cu întârziere, motiv pentru care au apărut şi complicaţiile care au dus la decesul jucătorului.

„În timpul turneului olimpic de primăvară, la meciul de la Viena dintre selecționatele României și Austriei, a suferit o accidentare la picior, în urma unui șut. Din cauza neglijenței conducerii turneului, tratamentul medical a fost început târziu. De atunci, Jakobi a avut probleme permanente cu piciorul, a fost țintuit la pat, iar în urmă cu câteva săptămâni a fost internat la clinica chirurgicală, unde i s-a diagnosticat tuberculoză osoasă. Rana s-a agravat grav, iar medicii se pregăteau pentru o intervenție chirurgicală, când a apărut o pleurezie”, notau jurnaliştii de la Ellenzek.

Cutremurătoare este relatarea jurnaliştilor clujeni despre ultimele clipe din viaţa lui Dezsö Jakobi. „Deși a fost tratat cu toată conștiinciozitatea de cei mai buni profesori, nu a mai putut fi salvat. Ieri, în jurul orei 14, pe deplin conștient, a strigat: ‘Vai, ceva s-a rupt în piciorul meu!’. Câteva clipe mai târziu a murit”.

Dezsö Jakobi a fost condus pe ultimul drum de aproape 15.000 de oameni, iar magazinele din Cluj, de pe parcursul cortegiului funerar, au fost închise. De asemenea, conducerea clubului Haggibor i-a rugat pe fanii fotbalistului să doneze bani, în loc să cumpere coroane, pentru un fond comemorativ care urma să fie înfiinţat în memoria fostului internaţional român.

Destin tragic şi pentru căpitanul României de la meciul cu Austria din 1924

La meciul de la Viena, Aurel Guga a fost căpitanul naţionalei României, la fel cum se întâmplase şi la primul meci din istoria tricolorilor. La 14 ani distanţă de la partida de la Viena, pe 7 noiembrie 1936, fostul fotbalistul s-a stins din viaţa fulgerător, după ce maşina pe care o conducea a căzut în râul Bega.

„În timp ce înainta cu viteză pe malul râului, maşina condusă de Aurel Guga a derapat şi a sărit peste parapet, prăbuşindu-se în apă. În cădere, maşina s-a răsucit de două ori în aer şi s-a izbit puternic de malul de piatră. Avocatul Murărescu, rănit mai uşor, a fost zvârlit din maşină şi cu mare greutate a constatat însă că prietenul său a fost prins sub maşina care se scufundase în apa adâncă. Imediat maşina a fost scoasă la suprafaţă şi în ea a fost găsit cadavrul lui Guga care purta semnele unor leziuni grave, având toracele complet zdrobit. Se crede că Guga a încetat din viaţă încă în timp ce maşina se prăbuşea”, anunţau jurnaliştii de la Patria.

Echipa României în primul meci jucat contra Austriei: Ștefan Ströck – Iosif Bartha, Elemer Hirsch – Leopold Tritsch, Nicolae Hönigsberg, Dezsö Jakobi – Albert Ströck, Iacob Holz, Rudolf Wetzer, Francisc Ronay, Aurel Guga, Carol Frech. Selecţioner: Adrian Suciu.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow