Traian Băsescu, atac furibund la coaliția de guvernare: „O fantomă a răului politic suprem”
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre „coaliție”, pe care o numește „răul politic suprem”, referindu-se la Ciucă și Ciolacu
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/traian-basescu-atac-furibund-la-coalitia-de-guvernare-o-fantoma-a-raului-politic-suprem.jpg?#)
Traian Băsescu, fostul președinte al statului Român, a criticat dur termenul de „coaliție”, făcând referire la cele două guvernări recente. Fostul șef de stat s-a referit la coaliția partidelor ca la o „instituție bizară”.
Traian Băsescu, atac furibund la coaliția de guvernare
Într-un mesaj furibund pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu a numit „coaliția” o „instituție ciudată”, referindu-se la guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, care a fost „populată de tot soiul de listaci cu funcții în partide” și „a luat decizii catastrofale pe care le-au executat cu deplină iresponsabilitate”.
„Oricât ai căuta în Constituţia României nu vei găsi o instituţie a statului român care să se numească “COALIŢIE” şi care să fie cea care coordoneză deciziile Guvernului României. În schimb, de la art. 102 la art 115 Constituţia vorbeşte despre Guvernul României şi atribuţiunile sale”, a scris fostul șef al statului român.
Mesaj către președintele Nicușor Dan
Traian Băsescu a avut un mesaj și pentru președintele ales Nicușor Dan: „Vreau să cred preşedintele nu va permite funcţionarea unor fantome instituţionale care să substituie Guvernul României”.
Despre partide, fostul președinte a mai adăugat că: „trebuie să înţeleagă că guvernul odată votat de Parlament devine o instituţie independentă de partide, cu miniştri care se subordonează premierului şi nu partidelor şi care lucrează în interes național şi nu în interes de partid”.
Ce spune fostul președinte despre viitorul guvern
În plus, Traian Băsescu a mai făcut unele declarații referitoare la viitorul guvern ce se va instala după investirea președintelui Nicușor Dan.
„Dacă vrem un premier care nu este conştient de ceea ce face, am putea opta pentru Ciolacu. Să-l mai punem o dată. Că el nu a înţeles nimic din dramele pe care le generează pentru români modul cum el a guvernat. Îl mai aducem şi pe Ciucă, un inconştient în procesul de guvernare, şi cu doi inconştienţi ne ducem la fund”, a afirmat Traian Băsescu, luni seară, la Digi 24.
Întrebat pe cine vede mai potrivit pentru funcția de premier al României, Băsescu a spus că nu dorește să dea nume, căci nu vrea ca acea persoană să fie respinsă de PNL și PSD: „Cât priveşte găsirea unui premier responsabil, conştient şi cu capacitatea de a înţelege în ce situaţie suntem, nu m-aş pronunţa. O să vă spun şi de ce. Ştiu reacţiile din PSD, din PNL. Când eu am un punct de vedere, ei îl resping, aşa că nu vreau să fac rău unui om care ar putea să fie un bun premier şi să nominalizez”.
Care este reacția ta?






