Trump a cumpărat un bloc de lux în Pipera. Cine va locui în apartamentele de peste 600.000 de euro

Statele Unite au achiziționat un bloc boutique de lux în Pipera, cu apartamente de până la 600.000 de euro. Cine va locui în imobilul premium.

Jun 13, 2025 - 13:00
 0  0
Trump a cumpărat un bloc de lux în Pipera. Cine va locui în apartamentele de peste 600.000 de euro

Guvernul american, printr-o structură specializată a Departamentului de Stat, a cumpărat recent un bloc de lux din zona Pipera, unde va fi cazat o parte din personalul Ambasadei Statelor Unite la București. Clădirea are 4 etaje și se află aproape de pădurea Băneasa și de Școala Americană.

Donald Trump a cumpărat un bloc de lux în Pipera

Imobilul face parte din proiectul rezidențial Pipera Eins, dezvoltat de compania germană Heberger România. Blocul are în prezent 28 de apartamente, cu trei și patru camere, iar unele locuințe pot costa chiar și peste 600.000 de euro, în funcție de dotările pe care le are și de suprafață.

Contractul a fost semnat de Biroul de Operațiuni Imobiliare Externe (OBO), instituția din cadrul Departamentului de Stat care se ocupă de administrarea proprietăților misiunilor diplomatice americane din întreaga lume.

Dezvoltatorul imobiliar a anunțat că intenționează să recompartimenteze clădirea, astfel încât să fie obținute 16 apartamente mai mari, câte 4 pe fiecare etaj. Una dintre aceste unități va fi special adaptată pentru persoane cu mobilitate limitată, scrie Profit.ro.

Cine va locui în apartamentele de peste 600.000 de euro

Prețurile actuale pornesc de la 320.000 de euro și pot ajunge până la 580.000 de euro fără TVA, însă unele apartamente pot depăși chiar și 600.000 de euro, în funcție de facilități. Proiectul a fost ales și datorită poziționării strategice, foarte aproape de sediul ambasadei și de instituțiile frecventate de angajații americani stabiliți în România, cum ar fi școli internaționale și centre comerciale.

Cine este noul ambasador SUA în România. Are o experiență de peste 40 de ani

Reamintim că președintele Donald Trump a desemnat în luna mai un nou ambasador al Statelor Unite în România. Este vorba despre Darryl Nirenberg, avocat influent și fost consilier în Senatul american. Cu o experiență de peste 40 de ani, Nirenberg este cunoscut pentru activitatea sa de lobby în Washington și pentru succesul pe care l-a avut cu anumite legi majore, legate de sănătate, apărare și finanțe.

„Sunt încântat să anunţ că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România”, a scris, atunci, preşedintele american Doland Trump pe reţeaua de socializare Truth Social. Liderul de la Casa Albă a mai menționat că noul ambasador va ajuta SUA să își consolideze legăturile cu țara noastră, să susțină parteneriatul militar al celor două țări și „să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow