Ultima poză șocantă făcută de motociclistul ucis pe Transfăgărășan. Ursoaica a fost împușcată
Apar noi detalii cutremurătoare în cazul motociclistului ucis de urs pe Transfăgărășan. Care a fost ultima poză făcută de bărbat.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/explozie-italia-1.jpeg?#)
Au apărut noi detalii în cazul motociclistului ucis de o ursoaică pe Transfăgărășan. Tragedia s-a produs joi, 3 iulie, iar ultimele poze pe care le-a făcut bărbatul cu telefonul sunt șocante.
Ultima poză făcută de motociclistul ucis pe Transfăgărășan
Cu puțin timp înainte de atac, el surprinsese mai multe fotografii și clipuri video cu animalul. Situația este cu atât mai șocantă, ținând cont că din poze reiese clar cât de aproape s-a apropiat bărbatul de animalul sălbatic.
Mai multe imagini, inclusiv una considerată „ultima” surprinsă de italian, au început deja să împânzească rețelele de socializare. Vacanța în România s-a încheiat tragic pentru motociclistul italian. El a fost atacat de ursoaică și târât aproximativ 60 de metri într-o râpă. Tragedia s-a produs în apropierea Hotelului Posada, în zona barajului Vidraru.
„Ursul nu e vinovat, vina e la noi, oamenii”
„Ursul e un animal sălbatic. Periculos? Da. Dar doar dacă intri peste el în habitatul lui, dacă-l provoci, dacă-l vezi ca pe un animal de companie. Nu e vina ursului că oamenii aleg să fie inconștienți. Ieri a bubuit internetul cu știrea motociclistului omorât de urs. O tragedie. Dar apoi apar filmări cu oameni care hrănesc urșii, fac selfie-uri la 2 metri de ei, râd, se distrează. Ce așteptați, aplauze de la natură?
Adevărul e simplu și trist: ursul nu e vinovat. Vina e la noi, la oameni. La cei care n-au înțeles că pădurea e casa lui, nu decor pentru TikTok. E fix ca-n povestea aia: dacă vin și bag bățul prin gardul tău, iar tu reacționezi, cine e de vină? Eu, că am provocat? Sau tu, că te-ai apărat? Ultima poză din telefonul motociclistului îl arată pe urs, la o distanță mică. Apoi urmează poza cu ursul împușcat, scos din lac. Trist. Și nedrept”, se arată într-o postare pe Facebook, alături de mai multe fotografii.
După atacul animalului, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea oamenilor din zonă. De asemenea, ursoaica a fost găsită și împușcată, la scurt timp după incident. Șeful Salvamont Argeș a declarat că, cel mai probabil, motociclistul a fost ucis pe loc.
Ursoaica care l-a ucis pe motociclistul italian a fost împușcată
„A fost așa de furioasă încât l-a târât până la vreo 10-15 metri de luciul apei. Probabil că a fost omorât imediat. Am intrat în abrupt, iar în loc să îl urcăm, cum spun procedurile, a fost mai simplu să folosim un vaporaș – și doar l-am coborât până la vaporaș – apoi a fost urcat pe scările de la debarcader”, a declarat Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș.
Șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu a transmis, din nou, un avertisment pentru toți turiștii. El a rugat insistent oamenii să nu mai oprească atunci când văd urși, să nu se apropie de ei și să nu îi hrănească sub nicio formă.
„Nu trebuie să oprească nimeni la urși, să îi bage în seamă. În felul acesta, ei se vor retrage-n pădure. În momentul în care au oprit și au aruncat de mâncare unui animal sălbatic, acela e condamnat la moarte, pentru că va sta pe marginea drumului și va prinde din ce în ce mai mult curaj. Nu va mai avea frică de om!”, a adăugat el.
Care este reacția ta?






