Ungaria și Cehia, singurele țări care au spart supremația marilor puteri în Liga Campionilor. Cum s-a împărțit cel mai râvnit trofeu, în sporturile de echipă, în 2025

Liga Campionilor nu este cel mai important trofeu doar la fotbal, fiind disputat și în celelalte sporturi de echipă, unde stârnesc aceleași ambiții

Jun 16, 2025 - 15:30
 0  0
Ungaria și Cehia, singurele țări care au spart supremația marilor puteri în Liga Campionilor. Cum s-a împărțit cel mai râvnit trofeu, în sporturile de echipă, în 2025

PSG este campioana Europei la nivel de cluburi. Parizienii au obținut cel mai râvnit trofeu din fotbal și în același timp titlul cu cea mai mare vizibilitate, popularitate și valoarea pecuniară. Dar Liga Campionilor nu înseamnă doar fotbal masculin.

FANATIK vă prezintă celelalte câștigătoare ale celui mai important trofeu european intercluburi

În fotbalul feminin, campioana sezonului european este Arsenal Londra. Englezoaicele au învins în finală marea favorită, FC Barcelona, scor 1-0, și a pus mâna pe trofeu pentru a doua oară în istorie. Prima dată a triumfat în 2007.

La handbal masculin, o competiție extrem de puternică, Magdenburg, din Germania, a câștigat titlul continental, după ce a învins în finală o altă echipă germană, Fuchse Berlin, cu scorul de 32-26. Este a cincea Ligă a Campionilor adjudecată de nemți.

Unguroaicele de la Gyor domină handbalul feminin

În handbalul feminin, Gyor ETO și-a păstrat titlul câștigat anul trecut. A învins, în finală, echipa daneză Odense, scor 29-27. Unguroaicele au șapte trofee de Liga Campionilor. Toate au fost câștigate în ultimii 12 ani.

Liga Campionilor, la baschet masculin, a revenit spaniolilor de la Unicaja Malaga. Aceștia au trecut în finală de Galatasaray și și-au păstrat titlul cucerit anul trecut. Paradoxal, Malaga are un singur titlu de campioană a Spaniei, cucerit în 2006.

O echipă din Cehia, USK Praga, a câștigat a doua Ligă a Campionilor din istoria sa, la baschet feminin. Prima a fost adjedecată în 2015. Cehoaicele au învins în finală formația turcă Mersin.

Italia este stăpâna voleiului continental

În voleiul masculin, Sir Sicoma Monini Pergia a câștigat finala cu polonezii de la Warta Zawiercie, scor 3-2. Este primul trofeu pentru formația din Perugia, într-o competiție în care rușii și italienii nu prea au rival.

La fete, trofeul a revenit tot Italiei, prin Imoco Conegliano. Este echipa unui orășel din nordul țării, care are doar 35.000 de locuitori. Campioană a Italiei în ultimii cinci ani, Conegliano a câștigat trei Ligi ale Campionilor. Anul acesta, în finală, Imoco  a învins o altă echipă italiană – Salvino Del Bene Scandici.

Francezii au triumfat la rugby, spaniolii la futsal

Ungaria și Spania au dat câștigătoarele Ligii Campionilor la polo. Francezii de la Bordeaux au triumfat la rugby, în vreme ce la futsal, titlul a revenit spaniolilor de la Palma.

Concluzionând, în sport, la nivel de Liga Campionilor, doar Ungaria și Cehia au spart supremația marilor țări. Cele mai multe titluri au revenit Spaniei – trei, apoi au urmat Italia, Franța și Ungaria – două. Anglia, Germania și Cehia s-au ales cu câte unul.

Câștigătoarele de Liga Campionilor:

Fotbal masculin: PSG (Franța)

Fotbal feminin: Arsenal (Anglia)

Handbal masculin: Magdenburg (Germania)

Handbal feminin: Gyor (Ungaria)

Baschet masculin: Unicaja Malaga (Spania)

Baschet feminin: USK Praga (Cehia)

Volei masculin: Sir Sicoma Monini Perugia (Italia)

Volei feminin: Imoco Conegliano (Italia)

Polo masculin: Ferencvaros (Ungaria)

Polo feminin: Sant Andreu (Spania)

Rugby masculin: Bordeaux Begles (Franța)

Futsal masculin: Palma Futsal (Spania)

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow