Unul dintre “plopii fără soț” care l-au inspirat pe Mihai Eminescu s-a prăbușit din cauza vântului puternic. Era declarat monument al naturii

Din cauza vântului puternic, unul dintre “plopii fără soț” care l-au inspirat pe Mihai Eminescu a căzut. Copacul era declarat monument al naturii.

Jun 12, 2025 - 01:00
 0  0
Unul dintre “plopii fără soț” care l-au inspirat pe Mihai Eminescu s-a prăbușit din cauza vântului puternic. Era declarat monument al naturii

Miercuri, unul dintre “plopii fără soț” care l-au inspirat pe Mihai Eminescu a fost doborât de o furtună puternică. Vântul a provocat daune pe strada pe care se afla copacul, iar autoritățile au intervenit rapid.

S-a prăbușit unul dintre “plopii fără soț” care l-au inspirat pe Mihai Eminescu

Miercuri, 11 iunie, pompierii militari au fost solicitați să intervină pe strada Plopii fără Soț din municipiul Iași. În această zonă, un plop de mari dimensiuni s-a prăbușit pe spațiul public.

Este vorba despre unul dintre “plopii fără soț” care i-au inspirat pe marele poet român Mihai Eminescu. Cel mai probabil, vârsta înaintată a arborelui, precum și condițiile meteorologice au fost principalii factori pentru care acesta s-a prăbușit.

Plopul era declarat monument al naturii. Mai mulți lucrători ai ISU Iași s-a deplasat la fața locului cu o autospecială de intervenție. Pe strada respectivă a ajuns și o echipă din partea operatorului de distribuţie a energiei electrice Delgaz Grid.

Scopul intervenției a fost de a înlătura pericolul de accident, dar și de a preveni producerea unor alte avarii. Totodată, a fost vizată restabilirea siguranței în zonă, potrivit newsweek.ro.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi le-a transmis locuitorilor să notifice autoritățile în cel mai scurt timp în cazul arborilor care sunt în pericol de prăbușire sau care sunt afectați de condițiile meteo. Doar așa pot fi prevenite situațiile care pot pune în pericol nu doar siguranța bunurilor, ci și a cetățenilor.

“Intervenția a fost necesară pentru înlăturarea pericolului de accident și prevenirea altor pagube. Din fericire, nu au fost persoane rănite”, au mai transmis autoritățile.

Pe parcursul zilei de miercuri, mai multe localități din județul Iași au fost sub cod galben de grindină și vijelie. Începând cu ora 18.30, a intrat în vigoare un alt cod galben, care include municipiul Iași, dat și zeci de localități din județ.

Codul a fost valabil până la ora 20.00 și a anunțat grindină, descărcări electrice și averse. Mai mult, meteorologii au anunțat că viteza vântului la rafală va ajunge până la 70 de kilometri pe oră.

În ultima perioadă, furtunile au făcut ravagii în toată țara. Cu o zi în urmă, o furtună violentă a lovit Bucureștiul, provocând inundații și alte daune.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow