Urmează noi discuții în vederea formării noului guvern. Ce nume de premieri tehnocrați sunt vehiculate. Update

Sunt așteptate noi negocieri în această săptămână, în vederea formării noului guvern. Urmează să fie anunțate și măsurile de reducere a deficitului bugetar

Jun 16, 2025 - 14:00
 0  0
Urmează noi discuții în vederea formării noului guvern. Ce nume de premieri tehnocrați sunt vehiculate. Update

Urmează ca în această săptămână să fie aibă loc noi negocieri pe tema formării noului guvern. Astfel, urmează să fie anunțate și măsurile de reducere a deficitului bugetar. În același timp, un lider PSD susține că nu crede că formațiunea politică va intra la guvernare.

Update. Urmează o întâlnire cu partidele de la ora 16.00

O nouă rundă de negocieri va avea loc luni, 16 iunie. Președintele Nicușor Dan se va întâlni, la ora 14.00, cu experții din formațiunile politice, în vederea stabilirii măsurilor fiscale, potrivit digi24.ro.

De asemenea, discuțiile cu partidele politice vor avea loc începând cu ora 16.00, conform sursei menționate. În contextul în care vineri, 20 iunie, expiră mandatul guvernului interimar, ne așteptăm și la o decizie cu privire la premier, în această săptămână.

În acest context, există pe masă mai multe propuneri de premieri tehnocrați, precum: Ionuț Dumitru (fost președinte al Consiliului Fiscal), Delia Velculescu (șefa misiunii diplomatice în FMI Africa de Sud și fostă șefă a misiunii FMI în Grecia) și Anca Dragu (fostă șefă a Senatului), relatează publicația mențioantă.

Noi negocieri în această săptămână

Trebuie să aibă loc, în această săptămână, noi negocieri în vederea formării noului guvern. În același timp, vineri este data limită până la care mai poate funcționa executivul interimar, condus de Cătălin Predoiu, conform stiripesurse.ro.

De asemenea, tot până la acea dată, România trebuie să prezinte Comisiei Europene planul de redresare bugetară și de reluare a reformelor asumate prin PNRR, relatează sursa menționată.

Mai mult, președintele Nicușor Dan urmează să aibă discuții în dimineața zilei de luni, 16 iunie, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții sindicatelor, a anunțat Administrația Prezidențială.

La discuții sunt invitați liderii Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Un lider PSD susține că partidul nu va intra la guvernare

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat faptul că nu crede că PSD-ul va intra la guvernare, în contextul în care „se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”.

„Sincer vă spun, şi ca membru PSD şi din discuţii cu foarte mulţi colegi de la nivel naţional, inclusiv din conducerea partidului, nu cred că PSD-ul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia.

Un prieten mi-a trimis aşa, o chestie, vis-a-vis de treaba asta, adică cum te poţi aşeza pe un arici? Ai sarcină de la partid, tunzi ariciul sau te foloseşti de fundul altuia. PSD-ul încearcă să se folosească de fundul altuia. Dacă nu obţine maximum posibil, adică o rocadă şi după ce ia cineva castanele din foc şi toată nenorocirea care va fi, pentru că e un prim-ministru de sacrificiu, vine PSD-ul şi salvează situaţia”, a spus Constantin Toma, la Digi24.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow