Văduva victimei lui Mario Iorgulescu, strigăt de disperare în direct: „Ar trebui să-mi fac singură dreptate? Să-l omor? Va face 0 zile de pușcărie!”
Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa lui Mario Iorgulescu la 8 ani de închisoare, iar soția victimei își strigă disperarea.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/melek-minca-apel-disperat-dupa-ce-pedeapsa-lui-mario-iorgulescu-a-fost-din-nou-redusa.jpg?#)
Sunt aproape șase ani de la accidentul devastator produs de Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, actualul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal. Acesta gonea pe străzile capitalei la volanului unui bolid de lux, fiind în stare avansată de ebrietate și sub influența drogurilor.
Curtea de Apel i-a redus pedeapsa lui Mario Iorgulescu
Condamnat la un moment dat la 13 ani și 8 luni de închisoare, ca urmare a uciderii unui om într-un tragic accident rutier, Mario Iorgulescu a obținut o nouă victorie în dosarul pentru care este judecat.
Concret, Curtea de Apel București i-a redus acum pedeapsa la opt ani de închisoare, el fiind încă din anul 2019 internat într-o clinică privată din Italia, conform declarațiilor făcute de tatăl său.
Melek Mincă, soția persoanei ucise de băiatul președintelui LPF, a lansat un nou apel disperat în încercarea de a atrage atenția asupra faptului că Mario Iorgulescu a făcut un nou pas către o victorie, deși este clar vinovat și are toate dovezile de partea sa.
„Nu mi s-a părut normal, dar nu mai sunt uimită de ceva. Eu cred că nu va mai face nicio zi de pușcărie. Vedem că nu se întâmplă nimic, ne trezim la realitate. Soțul meu era la semafor, aștepta să se facă verde, iar el a intrat frontal, beat, drogat, în el.
A murit ca un câine. Avea voie să facă așa pe străzile României? Și după 6 ani să nu facă o zi la pușcărie? Mergem toți în Italia și stăm în liniște.. Mario Iorgulescu a ieșit din țară chiar în ziua respectivă, de atunci nu s-a mai prezentat nicăieri.
Ne-am judecat lună de lună, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu am primit despăgubiri, nu am cerut. Intenția este ca el să facă pușcărie, să plătească pentru ce a provocat. Eu nu i-am cerut bani niciodată. Ar trebui să-mi fac singură dreptate? Să-l omor pe Mario Iorgulescu?”.
„Eu credeam că va face pușcărie, dar s-a dovedit cu timpul că dacă ești copilul cui trebuie, nu pățești nimic”
„Nu știu care este stadiul procesului, dar de ceva timp lucrurile au stagnat, ba au tăiat din pedeapsă.. eu știu că trebuie să facă niște ani de pușcărie. Într-un final va rămâne cu 0 zile de pedeapsă.. În decursul a șase ani mi-am dat seama că este greu să te pui cu un om care influențează tot ce înseamnă România.
Dacă ești copilul lui X, ți se permite să urci beat la volan și să omori oameni pe stradă? Eu credeam că va face pușcărie, dar s-a dovedit cu timpul, că dacă ești copilul cui trebuie, nu pățești nimic. Nu este justiție pentru toată lumea. Înseamnă că orice este permis. Eu personal nu cred nimic, drept dovadă, am primit de pe un cont fake niște imagini cu el cu niște femei, într-o încăpere, unde consuma alcool, se simțea bine.
Mario Iorgulescu e fugit din țară de 6 ani de zile. Să facem negociere pe moartea unui om? Dar unde suntem? Negocierea ar fi să se prezinte la poliție și să își ispășească pedeapsa. Mario Iorgulescu nu cred că a avut vreodată vreo problemă.
Vărul meu era în spatele mașinii soțului meu și l-a văzut direct mort. El în lipsă tot i se scade pedeapsa. El este liniștit, nu are nicio problemă”, a declarat Melek Mincă, văduva decedatului, la Dan Diaconescu Direct.
Care este reacția ta?






