Valul de caniculă dă circulația trenurilor peste cap. CFR, anunț important pentru toți românii
Din cauza caniculei, CFR a anunțat că va lua măsuri speciale, iar toți românii care vor circula cu trenul în următoarea perioadă vor fi afectați.
Trenurile din România vor circula cu viteză redusă din cauza temperaturilor extreme anunțate de ANM în mai multe regiuni ale țării. CFR a anunțat că va lua măsuri speciale de monitorizare și intervenție pe întreaga rețea feroviară, pentru a preveni incidentele și a proteja călătorii.
Circulația trenurilor, dată peste cap din cauza caniculei. Anunțul CFR
Potrivit sursei citate, personalul de întreținere verifică în permanență starea șinelor și urmărește valorile termice înregistrate în timp real. În zonele unde temperaturile depășesc limitele normale, trenurile vor încetini temporar pentru a evita orice incident care ar putea afecta călătorii.
Reprezentanții CFR au transmis că măsurile sunt necesare pentru a evita eventuale deformări ale infrastructurii feroviare cauzate de dilatarea șinelor, dar și pentru a-i proteja pe călători. Compania aplică astfel de măsuri în fiecare an în perioadele în care temperaturile sunt extreme.
Valul de căldură lovește din plin România, iar meteorologii avertizează că urmează zile sufocante. Reamintim că ANM a emis cod galben de caniculă pentru mai bine de jumătate din țară, cu temperaturi care ajung și la 38 de grade. Marți, 24 iunie, a fost deja o zi insuportabilă din punct de vedere al temperaturilor ridicate, iar ziua de miercuri se anunță și mai grea.
Temperaturi extreme în România
Zonele cele mai afectate de caniculă sunt Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea și părți din Transilvania. În aceste locuri oamenii vor avea parte de temperaturi foarte mari ziua și nopți în care nu vor mai simți absolut deloc răceala.
Valul de căldură nu afectează doar România. Întreaga Europă se topește, la propriu. În Grecia, nopțile ajung chiar și la 35 de grade, iar în Spania s-au înregistrat și 45 de grade la umbră. Și în Germania, de exemplu, temperaturile extreme fac ravagii.
Nopțile în Germania sunt atât de fierbinți încât au bătut toate recordurile. S-au înregistrat temperaturi cum nu au mai fost pe timp de noapte la mai multe stații, cum ar fi Stuttgart, Weimar, Oberharz, Berka, Khoten şi Artern.
Care este reacția ta?