VIDEO „Ce-o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară?” Imagini șocante cu momentul în care tânăra însărcinată din Prahova a fost ucisă de concubin

Au apărut imaginile cu momentul în care tânăra de 22 de ani, însărcinată, a fost ucisă cu toporul de concubin. Totul s-a întâmplat în fața copiilor.

Jun 17, 2025 - 14:30
 0  0
VIDEO „Ce-o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară?” Imagini șocante cu momentul în care tânăra însărcinată din Prahova a fost ucisă de concubin

Au apărut imaginile cu momentul în care tânăra de 22 de ani din Prahova a fost ucisă cu toporul, în plină zi, de concubinul acesteia. Scenele cumplite au avut loc sub privirile îngrozite ale copiilor, dar și ale mamei tinerei, care nu a avut nicio șansă să își salveze fata.

Tânăra voia să pună capăt unei relații marcate de violența domestică

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată momentul în care bărbatul lovește victima cu toporul, aceasta prăbușindu-se la pământ. Deși femeia nu mai reacționa, agresorul a continuat să o lovească, apoi a aruncat arma crimei și a plecat liniștit de la locul faptei.

Potrivit mamei tinerei, bărbatul a urmărit-o ore în șir încercând să o convingă să nu-l părăsească. Femeia își dorea să se întoarcă acasă, la mama ei, alături de cei doi copii. Bărbatul nu a acceptat despărțirea și a decis să recurgă la acest gest extrem.

@kanalnouTragedie cumplită! Tânără de doar 22 de ani, însărcinată în două luni, ucisă cu bestialitate cu un topor! O nouă tragedie, la doar două săptămâni după cazul Teodorei! Tânără de 22 de ani, însărcinată în două luni, ucisă cu toporul!

♬ sunet original – NouKanal

„Fata tot zicea într-una nu mai vin, nu mai vin, lasă-mă în pace că eu stau la mama, stau lângă copii`. Ne-a lăsat la magazin şi a intrat într-o curte la un vecin, a luat un topor mare şi ea când l-a văzut zice ce o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară`?”, a declarat mama victimei, conform Observator.ro.

Bărbatul era cunoscut pentru comportamentul violent

Agresorul, un bărbat de 37 de ani din Boldești-Scăeni, este cunoscut în zonă pentru comportamentul violent. Tânăra l-ar fi reclamat de mai multe ori la poliție, iar pe numele bărbatului erau deja emise ordine de protecție.

Vecinii victimei au povestit că bărbatul era agresiv și că în trecut fusese implicat în numeroase conflicte. Mai mult decât atât, oamenii din zonă nu sunt surprinși de crimă, declarând că se așteptau la așa ceva, cunoscându-l pe tânăr. „E foarte dureros. Au rămas copii pe drumuri. Crede-mă că ne aşteptam. Ziceam că femeia o să moară din mâinile la omul ăla”.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Criminalul tinerei din Prahova a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ancheta a fost preluată de procurorii care au deschis un dosar penal pentru omor asupra unui membru de familie.

Nenorocirea din Prahova a avut loc la doar două săptămâni după crima șocantă din Cosmopolis, unde o altă tânără, Teodora, a fost ucisă de fostul său iubit. Tot în miezul zilei, Teodora, însărcinată în șase luni, a fost împușcată în plină stradă. Și în acest caz, tânăra a depus mai multe plângeri la poliție și a tras mai multe semnale de alarmă, însă deznodământul a fost tot tragic.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow