Vladimir Putin se declară pregătit pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski. Ce condiții impune președintele rus
Vladimir Putin susține că este pregătit să se întâlnească cu Volodimir Zelenski. Cu ce condiții vine președintele rus ca acest lucru să fie posibil
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/vladimir-putin-volodimir-zelenski.jpg?#)
Președintele Vladimir Putin susține că este deschis în fața unor negocieri cu liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski. Totuși, acesta pune câteva condiții. Când ar putea avea loc întâlnirea dintre cei doi.
Putin, deschis la negocieri cu Zelenski. Ce condiții are președintele rus
Vladimir Putin se declară „pregătit” pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski, însă numai în anumite condiții. Liderul rus va face acest pas doar în cadrul „ultimei etape” a negocierilor dintre Moscova și Kiev, conform euronews.rom.
„Sunt chiar pregătit să mă întâlnesc cu el (Volodimir Zelenski), dar numai dacă este vorba de o etapă finală, nu pentru a sta acolo și a diviza ceva la nesfârșit, ci pentru a pune capăt acestui lucru”, a declarat Vladimir Putin, conform sursei menționate.
De asemenea, liderul rus a menționat faptul că negociatorii săi, dar și cei din Ucraina, au convenit să organizeze o nouă runde de discuții, dar după data de 22 iunie. În continuare, Putin pune la îndoială legitimitatea lui Zelenski.
Amintim că mandatul președintelui ucrainean a expirat în mai 2024, însă Kievul nu a putut organiza noi alegeri prezidențiale din cauza războiului și din cauza impunerii legii marțiale.
„Sunt pregătit să întâlnesc pe toată lumea, chiar şi pe Zelenski. Nu asta este problema. Dacă statul ucrainean are încredere într-o anumită persoană pentru a conduce negocierile, Doamne, poate fi Zelenski”, a declarat şeful statului rus la masa rotundă de la Sankt Petersburg, conform news.ro.
În același timp, Putin vorbește despre „principiile unei soluționări pașnice” în cadrul unei noi întâlniri. De asemenea, el a apreciat că este necesară „găsirea unei soluţii care nu numai că pune capăt conflictului actual, dar creează şi condiţiile necesare pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete pe termen lung”, relatează sursa menționată.
În același timp, liderul rus nu a renunțat nici la celelalte condiții pe care le are, pentru a face pace cu Zelesnki. Astfel, el cere, în continuare, capitularea Ucranei. Joi, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a menționat că au trecut 100 de zile de când Ucraina a acceptat armistițiul propus de SUA, în timp ce Rusia continuă să ceară numeroase condiții înainte de a lua în considerare suspendarea atacurilor.
Care este reacția ta?






