Ange Postecoglou a reacționat după afirmațiile făcute de Arsene Wenger: „De ce nu a fost o problemă înainte, dar este acum?”

Antrenorul lui Tottenham a vorbit despre afirmațiile fostului tehnician francez, care e de părere că învingătoarea din Europa League nu ar trebui să joace în Champions League.

May 8, 2025 - 13:30
 0  1
Ange Postecoglou a reacționat după afirmațiile făcute de Arsene Wenger: „De ce nu a fost o problemă înainte, dar este acum?”

Fostul mare antrenor Arsene Wenger, actualmente oficial al FIFA, a afirmat recent că învingătoarea din Europa League nu ar trebui să primească un loc în următorul sezon din Champions League. Tehnicianul celor de la Tottenham, Ange Postecoglou, i-a oferit un răspuns francezului.

Ange Postecoglou, replică pentru Arsene Wenger

Discuția despre această regulă a revenit în prim-plan în ultima perioadă, deoarece atât Tottenham, cât și Manchester United sunt aproape de calificarea în finala Europa League. Învingătoarea din ultimul act va juca în următoarea stagiune din Champions League, deși ambele formații au avut un parcurs dezastruos în campionat, unde se află în a doua jumătate a clasamentului: United pe locul 15, iar Spurs pe 16.

Prezent la conferința de presă premergătoare meciului cu Bodo/Glimt, tehnicianul celor de la Tottenham a scos în evidență faptul că această regulă există de mult timp, însă contestatarii au apărut doar când este implicată formaţia londoneză. „Această discuție există de mulți ani”, a fost răspunsul amuzat al tehnicianului, care a continuat mai apoi: „Adică în ultimele opt zile! Nu am mai auzit așa ceva până acum.

Spurs îi înnebunește pe oameni. Dacă pui acest club în orice propoziție sau situație, invariabil, toată lumea va încerca să ne diminueze cât mai mult. De ce nu a fost o problemă înainte, dar este acum? Care e diferența? Anul trecut, locul 5 din Premier League nu îți asigura prezența în Champions League, iar acum o face. Ce înseamnă asta?

Sunt regulile competiției, care spun că echipa câștigătoare joacă în Champions League. Și nu e acesta primul an. Nu există un asterisc care precizează că trebuie să faci și altceva. Dar e vorba de Spurs, ei iubesc asta. Și voi (n.r. presa) iubiți asta, nu?”, a declarat Ange Postecoglou, conform The Athletic.

„Am foarte mult respect pentru Arsene”

Australianul a precizat că nu are o problemă cu Arsene Wenger, un nume legendar din istoria lui Arsenal, marea rivală a celor de la Spurs. „Am foarte mult respect pentru Arsene, e o legendă a sportului. Dar Spurs îi înnebunește pe oameni, iubesc asta. Oamenii vor fi foarte supărați, iar asta mă face fericit”, a declarat Postecoglou.

Tottenham este favorită la calificarea în finală după ce s-a impus cu 3-1 în meciul tur de la Londra, însă tehnicianul are nu mai puțin de opt absențe pentru manșa secundă, printre care și Radu Drăgușin, care s-a accidentat grav în ianuarie. Indisponibili din motive medicale sunt și Son Heung-Min, James Maddison și Lucas Bergvall, iar Antonin Kinsky, Fraser Forster, Sergio Reguilon și Timo Werner nu sunt incluși pe lista UEFA.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow