CFR Cluj a oficializat parteneriatul cu noul sponsor, DON.RO! Cristi Balaj: „Am primit o ofertă de nerefuzat”
CFR Cluj a oficializat parteneriatul cu noul sponsor principal al echipei, DON.RO, dezvăluit în exclusivitate de FANATIK.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/cfr-cluj-donro.jpg?#)
CFR Cluj a anunțat oficial faptul că noul sponsor principal al echipei va fi DON.RO. Parteneriatul dintre vicecampioana României și casa de pariuri a fost dezvăluit în exclusivitate de FANATIK la începutul acestei luni.
DON.RO, noul sponsor principal al lui CFR Cluj
Parteneriatul dintre CFR Cluj și DON.RO, confirmat pentru FANATIK de patronul clujenilor, Neluțu Varga, a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă, la care au luat parte președintele formației din Gruia, Cristi Balaj, și Marius Mirasovici, Country Manager al DON.RO.
Cristi Balaj a vorbit despre noul sponsor al clubului. „Am primit o ofertă de nerefuzat din partea celor cu care am strâns mâna, un brand românesc, le mulțumim celor de la DON.RO pentru oferta făcută, care ar crea o oarecare invidie în domeniu, din punct de vedere valoric.
În mod special, am apreciat și atenția pe care ei o au față de suporterii noștri. Există anumite surprize, premii, cadouri, îndreptate către suporteri, iar aceste lucruri oarecum noi le-am apreciat. E important ca orice proiect pe care îl avem să îl facem împreună și cu suporterii noștri”, a declarat președintele lui CFR Cluj.
Lansat în 2023 pe piața din România, DON.RO a avut o ascensiune rapidă și a încheiat contracte cu nume importante din fotbalul românesc, precum Dumitru Dragomir, Giovanni Becali sau chiar antrenorul celor de la CFR, Dan Petrescu.
Premieră în fotbalul românesc: ce vor primii abonații CFR-ului
Marius Mirasovici, Country Manager al DON.RO, a comentat parteneriatul cu CFR, care este valabil pentru următorii trei ani, conform informațiilor FANATIK. „Ne bucurăm de această colaborare, suntem onorați din acest punct de vedere. Împreună sperăm să facem tot ce ține de joc responsabil. Cu o echipă care are o asemenea istorie, chiar putem să punem punctul pe ‘I’.
Va exista o chestie unică, pe care consider că n-a mai făcut-o nimeni până acum. Toți abonații CFR vor primi un cadou original, cred că în luna august, vor primi un tricou original. Din acest punct de vedere, considerăm că e un început destul de promițător. Vom veni cu tot felul de activări, încât să ținem suporterii cât mai aproape de echipă și să aducem alții, noi”, a declarat acesta la conferința de presă.
Ce echipament va purta CFR Cluj în meciul cu FCSB din Supercupa României
CFR Cluj se află într-o situație similară cu FCSB, deoarece echipamentul pentru meciurile de pe teren propriu nu a fost livrat încă de sponsorul tehnic. Așadar, „feroviarii” vor evolua în Supercupă cu al treilea model de echipament, care a fost prezentat în cadrul evenimentului de joi.
„Echipamentul violet este cel pe care îl vor purta jucătorii în Supercupa României. Tricoul pentru meciurile de pe teren propriu este creat special pentru CFR Cluj, fiind o comandă specială, urmează în curând să vină, producătorul ne-a asigurat că în cel mai scurt timp posibil îl vom avea și vom crea și pentru acel tricou un moment special”, a declarat Cristi Balaj.
CFR Cluj continuă transferurile în această vară: „Vor mai exista surprize”
Președintele CFR-ului a afirmat că gruparea din Gruia va fi activă în continuare pe piața transferurilor. „Din punctul meu de vedere, lotul e format în proporție de 70%. Perioada de transferuri este la început, apar foarte multe schimbări chiar și pe parcursul primelor etape ale competițiilor.
Vor mai avea surprize pentru suporteri, consider că vom avea o echipă mai bună decât în sezonul trecut. Sunt și jucători care vor pleca, numărul pe listă este limitat. În acest moment, căutăm soluții împreună cu ei și cu impresarii lor”, a spus Cristi Balaj.
Care este reacția ta?






