Cum a ajuns Ilie Bolojan să-și amendeze fosta soție. Femeia a implorat instanța să-i anuleze contravenția: ”Era târziu și ploua”
Ilie Bolojan și-a amendat fosta soție pe vremea când era primar la Oradea. Cum s-a ajuns în instanță și cum s-a încheiat procesul
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/ilie-bolojan-fosta-sotie-scaled.jpg?#)
Ilie Bolojan, premierul care ”taie în carne vie” și care a luat o serie de măsuri nepopulare de la venirea la Palatul Victoria, are la activ un episod care spune totul despre modul în care gândește atunci când vine vorba despre aplicarea legii. Cu câțiva ani în urmă, pe vremea când era încă primar, el și-a amendat propria firmă, administrată la acea vreme de fosta soție, Florentina Bolojan.
Ilie Bolojan le-a interzis angajaților din primărie să mai parcheze în curtea primăriei
Ilie Bolojan a fost primar al municipiului Oradea între 2008 și 2020, după care și-a petrecut următorul mandat ca președinte al Consiliului Județean. În această perioadă, el a schimbat în bine fața orașului, în ciuda măsurilor nepopulare pe care le-a luat la început.
Una dintre marile reușite ale administrației Bolojan a fost legat de modul în care a regândit sistemul de parcare. Actualul premier a dezvăluit, în cadrul unui podcast, că schimbarea a început chiar din curtea primăriei, de unde a îndepărtat toate mașinile angajaților, inclusiv automobilul folosit de el însuși, pentru a le face loc cetățenilor.
”Toți angajații care lucrau la instituțiile din centru veneau cu mașinile la serviciu, aveau parcare gratuită sau niște abonamente foarte ieftine și ocupau locurile de parcare. Cetățeanul care avea de rezolvat probleme începea să se învârtă, îl înjura pe primar.
În momentul în care a intrat noua reglementare, s-a făcut ordine. Este adevărat că angajații au fost deranjați de acel nucleu dur de beneficiari de parcări gratuite”, a dezvăluit Ilie Bolojan în cadrul podcastului ”Ce se întâmplă!”.
Ce a făcut un polițist local când a găsit mașina firmei lui Bolojan parcată ilegal
Bolojan a introdus parcările cu plată diferențială în funcție de zonă și a mărit amenzile pentru cei care nu respectă legea. Doar că printre ei s-a nimerit să fie și fosta lui soție.
Florentina este femeia de care Ilie Bolojan a divorțat în 2013 și care i-a dăruit două fete. În ciuda faptului că nu mai locuiesc împreună, foștii soți Bolojan au rămas în relații bune și au continuat să împartă aceeași firmă.
În mai 2020, un agent al Poliției Locale Oradea, a descoperit că o mașină aparținând societății SC Campus Com SRL a ocupat un loc de parcare de reședință fără să dețină un abonament de parcare valabil. SC Campus Com SRL îl avea de 26 de ani ca unic asociat pe Ilie Bolojan, care, în 2005, o numise pe fosta soție în funcția de administrator. Ulterior, Florentina Bolojan a preluat de la fostul soț toate părțile sociale, acesta luând decizia să se retragă din afacere începând cu decembrie 2020.
Mașina care parcase ilegal era un model Toyota Yaris, având la numărul de înregistrare inițialele numelor Florentinei Bolojan și a celor două fiice: Lucia și Anda. Firma lui Ilie Bolojan s-a ales cu o amendă de 250 de lei, pe motiv că a încălcat Hotărârea Consiliului Local pentru aprobarea Regulamentului de atribuire/licitație a locurilor de parcare de domiciliu.
Fosta soție a lui Ilie Bolojan a dat în judecată poliția locală
Administratorul firmei s-a enervat atât de rău încât a dat în judecată Poliția Locală Oradea. Avocatul plătit de Florentina Bolojan a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sau măcar înlocuirea amenzii cu un avertisment.
Femeia a recunoscut că locul de parcare nu era achitat, însă a argumentat că nu a încălcat legea cu intenție. Reprezentanta societății a declarat că afară era întuneric și ploua, motiv pentru care nu a observat că locul pe care a parcat era marcat ca fiind unul de reședință. În plus, locul a fost ocupat pentru foarte puțin timp, iar măsura luată de reprezentantul primăriei este una exagerată.
S-a plâns că polițistul local a făcut exces de zel
”Precizând din punct de vedere al stării de fapt că ocuparea de către autoturism a locului de parcare a avut loc temporar, pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, precum și apoi că ora târzie și condițiile de vreme ploioasă sunt de natură să ofere explicația pentru ocuparea acestuia și absența elementului intențional, s-ar mai impune să precizeze cu precădere că, în lipsa unei posibilități obiective de identificare a locului respectiv de parcare ca loc de parcare cu regim special de parcare de domiciliu, a găsit de cuviință să-și însușească existența unei forme de culpă proprie în săvârșirea faptei cu caracter contravențional și să ia de urgență măsurile pentru înlăturarea efectelor juridice ale acesteia, fiind în consecință evident că, raportat la circumstanțele reale de fapt ale întocmirii pe seama sa a actului constatator, este în mod vădit nejustificată aplicarea unei sancțiuni principale a amenzii într-un cuantum îndreptat spre maxim.
În cazul cu totul excepțional în care se va trece peste aspectele referitoare la netemeinicia actului constatator, se află în continuare nevoită ca, raportat la capătul subsidiar de cerere constând în înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în sumă de 250 lei, să arate că, în conformitate cu prevederile art.6-7 si următoarele din O.G. nr.2/2001, înlocuirea sancțiunii contravenționale reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecată, urmând ca sancțiunea principală a avertismentului să fie posibilă în cazul oricărui contravenient, persoană fizică sau juridică, inclusiv atunci când actul normativ nu prevede sancțiunea respectivă, sub condiția săvârșirii unei fapte contravenționale cu gravitate redusă”, se arată în cererea depusă în instanță de SC Campus Com SRL.
Cum s-a terminat procesul și ce a făcut fosta soție a lui Ilie Bolojan
Litigiul dintre SC Campus Com SRL și Municipiul Oradea (Poliția Locală Oradea) a fost înregistrat la instanță în iunie 2020. Inițial, cererea a fost depusă la Judecătoria Aleșd, acolo unde se află sediul firmei familiei Bolojan. Magistrații de aici și-au declinat competența în favoarea Judecătoriei Oradea, pe motiv că acolo a fost săvârșită contravenția.
În mai 2021, judecătorii orădeni au anulat cererea societății Campus Com SRL, ca fiind nelegal timbrată. Cu toate că putea face apel, Florentina Bolojan (în calitate de administrator) nu a mai făcut acest lucru, preferând, cel mai probabil, să achite amenda.
Care este reacția ta?






