Daniel Bîrligea, surprins cu iubita la FCSB – CFR Cluj. Gigi Becali i-a interzis să joace în Supercupa României
Daniel Bîrligea nu este în lotul FCSB-ului pentru duelul din Supercupa României cu CFR Cluj. Cum a fost surprins atacantul de reporterii FANATIK.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/daniel-birligea-prezent-in-tribunele-stadionului-steaua-la-fcsb-cfr-cluj.jpg?#)
FANATIK a anunțat în exclusivitate că Daniel Bîrligea a acuzat probleme medicale și nu va fi în lot pentru Supercupa României. Atacantul celor de la FCSB a venit pe Stadionul Steaua pentru a-și urmări colegii în primul meci al sezonului.
Daniel Bîrligea, prezent în tribune la FCSB – CFR Cluj
Daniel Bîrligea a fost lăsat în afara lotului de FCSB pentru duelul cu CFR Cluj, din Supercupa României. Vârful ar fi putut evolua în premieră împotriva fostei sale echipe, dar o accidentare nu i-a permis să fie apt pentru acest joc.
Denis Alibec i-a luat locul în primul 11, dar atacantul de 34 de ani a rezistat doar opt minute în disputa cu câștigătoarea Cupei României Betano, aceasta fiind o veste proastă pentru Elias Charalambous.
Bîrligea nu a stat însă departe de acest joc și a fost surprins de reporterii FANATIK pe stadion, fiind însoțit de iubita sa și de soția coechipierului Juri Cisotti. Acesta și-a făcut poze cu suporterii înainte de startul meciului.
Gigi Becali a vorbit despre situația lui Daniel Bîrligea
Întrebat despre absența lui Daniel Bîrligea, din primul joc al noului sezon competițional, Gigi Becali a fost inițial ironic în legătură cu accidentarea vârfului transferat vara trecută de la CFR Cluj.
Patronul campioanei României a spus după că problemele medicale ale atacantului sunt minore, deci, acesta nu ar trebui să lipsească de la meciul cu Inter Club d’Escaldes, din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.
„Are o fractură la degetul mic de la piciorul mare. Are ceva probleme musculare la degetul al treilea. Lucruri minore. El vrea să joace, poate să joace, dar noi n-am vrut să-l lăsăm.
A insistat că vrea să joace, așa că am zis: ‘Ia nu-l mai luați deloc, ca să nu mai poată să joace”, a declarat Becali, citat de către GSP.
Care este reacția ta?






