Giovanni Becali, dezvăluiri fabuloase despre începutul în impresariatul sportiv: „Vindeam ceasuri false! Unul de 18.000 îl dădeam cu 3000”

„Don Giovanni” e noua emisiune marca FANATIK. Unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sportul românesc își spune cele mai tari povești și detalii dintr-o viață ca în filme.

Giovanni Becali, amintiri din epoca de aur: „Am cunoscut oameni importanți ai societății italiene”

Giovanni Becali și-a adus aminte de perioada în care a plecat din țară să își facă un rost în lume: „Când un băiat tânăr din România noastră de atunci ajunge în Occident, primul lucru e să intre în posesia unui document ca să poată să stea în acea țară. Atunci erau țări care te primeau, îți dădeau un document să nu ieși din orașul ăla. 

Eu aveam nevoie de mișcare. Aveam nevoie să învăț care e situația acolo. Prima dată am fost în Italia, după care, vorbind italiană, pentru că în viața mea zbuciumată de 18-19 ani, din față de la Eva, cu schimbul valutar”.

Giovanni a dat detalii despre cum a făcut primii bani în București: „Toți știau că un dolar e 14 lei la stat și pe stradă e 27-28. Dar trebuia să iei în primii ca să poți să îl vinzi apoi pe 30 de lei. Și atunci îți trebuia să îți cauți un drum. Ce să fac? Să plec din România unde eram la liceul la Caragiale, n-am mai lucrat, am făcut o bișniță, am făcut aia, să mă duc să lucrez pentru italieni?”.

Giovanni Becali, povești tari despre cei mai tari mafioți din Italia: „Au avut cei mai tari politicieni”

Giovanni Becali a vorbit despre mafioții care l-au impresionat și despre care a aflat multe de la cei care i-au cunoscut: „Și atunci am început să îmi fac cunoștințe, să cunosc oameni mai importanți ai societății  napoletane, până și politicii erau din societate. Italia a avut cei mai tari politicieni. Îți dau un exemplu: Bettino Craxi, primul ministru care n-a murit în Italia pentru că dacă venea acolo se ducea la pușcărie. A murit în Tunisia și l-au îngropat acolo.

Sau Mario Andreotti, cel mai mare mafiot al tuturor timpurilor. Berlusconi n-a fost un mafiot. Am fost un om de afaceri cu tendințe de mafiot. Ăla a avut 1.000 de procese, 2.000 de reclamanți și 3.000 de procurori care voiau să îl prindă și nu l-au prins niciodată. 

A murit la 90 și ceva de ani ca un șmecher adevărat. Știi ce înseamnă în Italia când faci lucruri de genul ăsta să mori pe patul tău și în jurul tău să stea familia? E cel mai important lucru pentru un mafiot dacă ajunge să facă asta. 

Îmi aduc aminte că am văzut un film cu italieni că ăștia erau în America, irlandezii și evreii. Un mafiot Frank Coppola Tre Dita îl chema. Îi spunea așa pentru că avea tăiate trei degete. Când au atacat o bancă, erau la seif și s-a dat șase că vine poliția.

Au început alarmele și s-a închis seiful și i-a tăiat trei degete. El a continuat să fie mafiot, a avut niște întâlniri la nivel internațional între politicieni americani și italieni. Îți dai seama cu războiul, când au venit americanii, Sophia Lauren, Claudia Cardinale, toate astea sunt crescute imediat în perioada aceea. 

Nu ai văzut filmul cu Pacino, când l-au trimis în Sicilia păzit de doi bodyguarzi cu puști? Și treceau jeep-urile alea americane și ei știau că trebuie să îi respecte pe americani că i-au eliberat, nu? Dar în Italia, atunci Partidul Comunist era la putere”.

„Acolo ca să ajungi șef trebuie să îl omori pe boss”

Giovanni Becali a mai amintit un caz celebru: „Revenind la Frank Coppola Tre Dita, care nu credea nimeni că va scăpa, a venit la bătrânețe, s-a retras și a murit la Napoli înconjurat de familie. Ăsta e unul dintre adevărații mafioți. Să mori pe patul tău și pe perna ta. E respect pentru viață și familie. 

Mulți nu mai mor acolo. Uite Raffaele Cutolo. Cel mai mare care a murit din Italia. A fost de mic copil. Acolo ca să ajungi șef trebuie să îl omori pe boss. Așa s-a întâmplat în 90% din cazuri. El aproape toată viața lui a petrecut-o în pușcărie. În costum, cravată, masă de mâncat, aragaz și așa a murit, acolo. N-a putut să ajungă acasă. 

Eu îți povestesc din ce auzeam și din ce citeam, dar eu eram într-o lume mică să îmi fac eu drumul. Ei fabricau ceasuri false. Le făceau de o manieră că nu îți dădeai seama. Când îl vindeai ziceai că de ce l-ai dat, că ăsta e original”.

Cum făcea profit de 1.000 de dolari la fiecare ceas fals vândut: „Probabil se gândea că e furat”

Giovanni Becali a povestit apoi cum a făcut primii bani: „Un ceas de 18-20 de milioane de lire, care însemnau 18-20.000 de dolari, eu îl vindeam pe stradă unui american, unui francez, un englez cu nevasta care venea la Napoli și voia să se bage în mare cu ceasul la mână. 

Îi spuneam că e o ocazie și mă întreba dacă e de aur. Îl duceau să îl controleze și vedeau că e de aur. Ce putea să zică dacă îi ceream 3.000 pe el? Probabil se gândea că e furat, că nu știu ce… 

Era un fals, Atlantic, de-alea din Rusia. Făcea vreo 2.000, deci se câștiga 1.000 de dolari la un ceas. Eu îmi luam 100 și le dădeam 900 câștigul. Bine, era suflat cu aur, era aranjat, făcut calumea. Ceasul era de aur, dar la un ceas scump contează mașina. La toate brandurile astea mari contează mecanismul. Aurul e 2-3.000 de dolari.

Mai mergeam la curse de cai, învățam acolo pe cai să pui și cum să faci. Și așa mai departe. Dacă mă duceam să lucrez, atunci salariul era în Italia 1.000 de dolari. Un salariu mediu, bunicel. Eu luam și 2-3.000. Frumos, elegant, am învățat limba.

Cum a ajuns la Monte Carlo: „Nu era niciun român atunci”

A urmat apoi perioada franceză: „În schimb nu aveam un document să ies din orașul ăla sau din Italia. Ce îmi trebuia mie să mă duc la Firenze, sau nu știu unde. După ani și ani am emigrat în Franța la Nisa, la Monte Carlo, unde nu auzeai o vorbă românească pe timpul ăla.

Doar Mariana Simionescu, care avea și o discotecă în Monte Carlo. Soția lui Bjorn Bjorg. Dar când o găseai pe ea? Juca, era cu Bjorg. Deci ăștia erau atunci la Monte Carlo. Ilie Năstase, Țiriac, oameni ai României cu statut unic. Acum la Monte Carlo sunt români pe care nu i-ai văzut în viața ta. Îi vezi în iahturi, în Lamborghini, în Ferrari, în toate”.