Mihaela Moise, implicată într-un scandal revoltător pe TikTok: „Am mers la DIICOT! Nu pot spune că facturile sunt false fără probe!”. Imagini exclusive

Acuzată de complicitate la o presupusă înșelătorie umanitară, Mihaela Moise se află în centrul unui scandal pe TikTok. Fosta jurnalistă a sesizat DIICOT pentru clarificarea cazului

May 29, 2025 - 21:30
 0  0
Mihaela Moise, implicată într-un scandal revoltător pe TikTok: „Am mers la DIICOT! Nu pot spune că facturile sunt false fără probe!”. Imagini exclusive

Un nou scandal cutremură comunitatea TikTok din România, iar în centrul acestuia se află fosta jurnalistă și activistă Mihaela Moise. Acuzată de unele persoane de pe platformă că ar fi fost complice într-un presupus caz de fraudă umanitară, Mihaela a decis să iasă public cu explicații și să facă lumină în cazul care a tulburat opinia publică. Aceasta neagă acuzațiile și, mai mult, a mers la DIICOT pentru a da curs spre investigarea cazului.

Scandal umanitar pe TikTok: Mihaela Moise, acuzată de înșelătorie, neagă și cere anchetă DIICOT

Totul a pornit de la cazul emoționant al lui Răzvan, un tânăr bolnav de cancer în stadiu avansat, pe care familia încerca să-l salveze printr-un tratament în Turcia. Mihaela Moise a fost contactată de nașa pacientului, în speranța că va ajuta la strângerea fondurilor necesare. Deși inițial ezitantă, Mihaela a acceptat să se implice, mai ales după ce a văzut suferința mamei în timpul unui live.

„Nașa copilului m-a rugat în continuu, deși eu nu iau cazuri cu cancer, până când mi-a trimis într-o zi live-ul mămicii. Când am văzut-o că plângea, i-am scris să mă contacteze pe Telegram.”, a declarat Mihaela Moise, pentru FANATIK.

În tot acest demers, fosta jurnalistă admite că un rol central l-a avut o anume „doamnă Ela”, prezentată ca manager în România al unui spital din Turcia. Aceeași doamnă Ela, pe numele ei, Daniela Muntean Can, ar fi ajutat și în alte cazuri, cum ar fi cel al micuțului Mateo, care a fost operat cu succes.

„Copilul a fost operat, e bine mersi acasă. Pe perioada în care Mateo a fost acolo, doamna Ela îi făcea supă, l-a ținut acasă să nu plătim chirie. E o femeie simplă, are un apartament închiriat acolo. Mi-a dat încredere.”, a mai spus fosta jurnalistă.

Tratament în Turcia, acuzații în România

Mihaela Moise povestește, pentru FANATIK, că pe 4 aprilie, mama lui Răzvan a intrat în contact cu doamna Ela, care i-a promis un posibil tratament. Ulterior, Mihaela a plecat personal în Turcia pentru a verifica situația și a vorbit cu medicii.

„Doctora a spus: «Starea lui Răzvan este foarte gravă. Ne putem aștepta la orice, dar pentru că are 22 de ani, luptăm pentru el sau nu luptăm.»”, a menționat vedeta.

După ce Răzvan a decedat, în mediul online au apărut acuzații că tratamentul primit acolo nu ar fi fost real și că unele documente medicale ar fi false. Facturile prezentate de Mihaela Moise au fost contestate, iar unii internauți au afirmat că totul ar fi fost o înșelătorie.

Fosta jurnalistă susține că s-a ocupat exclusiv de partea umanitară – transport, spitalizare și promovarea cazului. Ea recunoaște că nu este medic și că nu avea cum să verifice actele medicale primite de la spitalul din Turcia.

„Eu nu pot verifica acte medicale, că nu sunt medic. Aici, în România, toată lumea a zis: tu, ca jurnalist, puteai să mai întrebi 10 medici. Da, corect, puteam să mai întreb. Dar dacă medicii din România și din Italia deja nu-i mai dădeau nicio șansă, și o singură luminiță era în Turcia, ce rost avea?”, a mai precizat Mihaela.

„Nu am strâns niciun ban în contul meu!”

Una dintre cele mai dure acuzații a fost că facturile prezentate pentru tratamentul lui Răzvan ar fi false. Mihaela Moise punctează, pentru FANATIK, că totul a fost transparent și că are documentele și extrasele bancare la dispoziție.

„Banii pe extrase și pe facturi sunt. Numai că facturile – se presupune, de acești colegi ‘investigatori’ ai noștri de pe TikTok – că sunt false. Cobra m-a acuzat că fur bani. Când a văzut facturile și extrasele de cont, a schimbat discursul și a zis că sunt vinovată moral.”, a explicat activista.

Mihaela a respins categoric acuzațiile și a declarat că nu poate susține astfel de lucruri fără dovezi oficiale:

„Pot eu să spun că facturile sunt false, dacă nu am dovadă de la o instituție? Nu pot. Dacă nu ai dovezi, nu poți face astfel de afirmați.”

Mihaela Moise: „Am sesizat DIICOT pentru a verifica acuzațiile și transparența banilor.”

Vedeta a subliniat că nu a gestionat direct fonduri colectate pentru acest caz, cu excepția a două donații minore.

„Eu vreau să-ți spun de la început: nu s-a strâns niciun ban în contul meu. Singurii bani care au intrat au fost 500 și 100 de euro, pentru o înmormântare. Banii necheltuiți i-am transferat mămicii, la dorința donatoarei.”, a dezvăluit Mihaela Moise.

În fața valului de acuzații și amenințări, Mihaela a mers la DIICOT și a depus o sesizare pentru verificarea documentelor. Iată dovada!

Actul doveditor al Mihaelei Moise că a mers la DIICOT.
Actul doveditor al Mihaelei Moise că a mers la DIICOT. Sursa foto: Arhivă personală

„Am fost la DIICOT. Pentru că am vorbit cu avocați, cu IGP, și IGP mi-a spus că nu ține de ei, că trebuie să merg la DIICOT să fac sesizare. Să verifice dacă facturile sunt bune, dacă s-a furat vreun ban, evaziune fiscală, fals în acte, înșelăciune.”, a încheiat fosta jurnalistă.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow