Și-a pus capăt zilelor din dragoste! Un adolescent de 15 ani a fost găsit spânzurat în locuința sa din Neamț

Gest extrem din partea unui adolescent de 15 ani, din Neamț. Acesta a fost găsit fără viață, după o dezamăgire în dragoste

Jul 4, 2025 - 15:00
 0  0
Și-a pus capăt zilelor din dragoste! Un adolescent de 15 ani a fost găsit spânzurat în locuința sa din Neamț

O întreagă familie este îndurerată, după ce un băiat de 15 ani din Neamț și-a pus capăt zilelor, după o despărțire. Autoritățile au fost alertate imediat ce trupul neînsuflețit a fost descoperit. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Adolescent de 15 ani, găsit spânzurat

Tragedie în comuna Păstrăveni, județul Neamț, după ce un băiat de 15 ani a recurs la un gest extrem. Acesta a fost găsit spânzurat într-o anexă din gospodărie. Incidentul a fost semnalat în cursul zilei de joi, 3 iulie.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie de 29 de ani, din Păstrăveni, cu privire la faptul că a găsit o persoană spânzurată într-o anexă gospodărească. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că persoana în cauză este un minor în vârstă de 15 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, agent principal Andreea Atomei.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au dat roade și nu s-a mai putut face nimic pentru copil.

Familia adolescentului susține că ar fi recurs la acest gest extrem din cauza unei dezamăgiri în dragoste. Acesta ar fi fost într-o relație cu o fată de 13 ani, dar s-au despărțit ulterior.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării autopsiei medico-legale. De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Adelina, o fată de 16 ani din Iași, și-a pus capăt zilelor

Adelina, o adolescentă de 16 ani din localitatea Fântânele, județul Iași, s-a spânzurat. Potrivit ultimelor informații, aceasta avea probleme în familie. Fata suferea din cauza faptului că ar fi rămas în grija surorii ei mai mari, în timp ce tatăl lor a plecat în străinătate la muncă.

Mama lor a murit în urmă cu 13 ani. Aceasta s-a plâns la școală de momentele grele prin care trece, însă nimeni nu s-a gândit că ar putea recurge la un asemenea gest, conform bzi.ro. Acum, întreaga comunitate este îndurerată.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow