SuperLiga, live video etapa 22. U Cluj – Gloria Buzău 0-1. Oaspeții au deschis scorul prin Matos

Află totul despre etapa 22 din SuperLiga, prima din 2025. Televizări, cote la pariuri, clasament, echipe de start și programul complet al rundei.

Jan 18, 2025 - 16:00
 0  2
SuperLiga, live video etapa 22. U Cluj – Gloria Buzău 0-1. Oaspeții au deschis scorul prin Matos

SuperLiga României se reia după pauza competițională de iarnă, iar etapa cu numărul 22 propune câteva confruntări interesante, atât în zona superioară a clasamentului, cât și în „subsolul” acestuia. Etapa va debuta vineri, 17 ianuarie, cu duelul dintre Unirea Slobozia și Sepsi Sfântu Gheorghe.

UPDATE: U Cluj – Gloria Buzău 0-1 (Matos 35)

Min. 42: Ocazie mare pentru oaspeți. Gloria Buzău a fost la un pas de a dubla avantajul după acțiunea individuală a lui Tavares. Mijlocașul a trecut de o parte a apărării clujene în careu și a încercat să finalizeze, însă mingea a trecut puțin pe lângă bară.

Min. 35: GOOOL Gloria Buzău!!! Matos primește balonul în fața porții, iar după o eroare în apărarea clujenilor, portughezul rămâne singur și înscrie fără probleme.

Min. 1: Start de meci!

UPDATE: Echipele de start la U Cluj – Gloria Buzău

U Cluj: Gertmonas – Oancea, Van der Werff, I. Cristea, Chipciu – Simion, Nistor, Bic, Oaidă – Blănuță, Thiam
Rezerve: D. Moldovan, R. Boboc, Masoero, Mitrea, Ov. Popescu, D. Codrea, V. Rață, A. Artean, Silaghi, Bota, Bettaieb, Miranyan
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău

Gloria Buzău: D. Lazar – Ciranni, Puerto, Cestor, Dumitraşcu – L. Mihai, D. Tavares – Budescu, Ișfan, I. Gheorghe – R. Matos
Rezerve: Greab, Dobrosavlevici, Turda, Ferraresso, Vito, S. Pîrvulescu, Al. Jipa
Antrenor Eugen Neagoe

UPDATE: Antrenorii Adrian Mihalcea și Valentin Suciu au reacționat după Unirea Slobozia – Sepsi 3-2

Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, s-a arătat mulțumit, după ce echipa sa a învins-o pe Sepsi cu scorul de 3-2. Tehnicianul nou-promovatei a dezvăluit că a fost extrem de tensionat pe parcursul confruntării dintre cele două formații.

”E o victorie mare. Un rezultat obținut cu multă tensiune și cu un puls de 200 pe bancă. Sunt 3 puncte pentru a menține această luptă de a ne atinge obiectivul. Ritmul de joc și forma sportivă a mai multor jucători nu a fost cea mai bună. Suntem fericiți și ne pregătim de următoarele etape.

Este o problemă la noi, că atunci când intrăm la pauză cu un rezultat bun, să nu reușim să menținem acest avantaj. Cred că o teamă de a conserva rezultatul sau o teamă de joc. În momentul când adversarii pun presiune există tendința de a claca. Dar, în același timp, suntem o echipă care reacționează imediat. Sunt lucruri pe care câteodată chiar nu le înțeleg.

O să încerc să analizez mult mai bine, după ce o să port niște discuții cu jucătorii. Astăzi am avut noroc și am reușit să întoarcem. Când va începe play-out-ul, va fi dificil și nu trebuie să dăm cu piciorul la oportunități.

Trebuie să fim realiști și să încercăm meci cu meci. Nu mă gândesc la play-off. Ar fi atât de nesimțit să declar acest lucru! Afalna a spus asta pentru că era bucuros. A fost primul lui gol în Superligă. Lucrurile sunt într-o direcție bună, dar doar atât. Dacă la următoarele meciuri nu luăm niciun punct, vom reveni de unde am plecat”, a declarat Adrian Mihalcea, la flash-interviu, conform digisport.ro.

Ce l-a nemulțumit pe Valentin Suciu

La rândul său, Suciu și-a manifestat nemulțumirea față de felul în care s-au prezentat elevii săi în special în prima repriză. Antrenorul covăsnenilor nu s-a ferit deloc de cuvinte. A recunoscut că defensiva grupării din Sfântu Gheorghe s-a comportat ”stupid” la cele trei goluri încasate.

”Prima repriză am fost apatici. Cred că nu am realizat că a început campionatul și parcă n-am ajuns la stadion. În prima repriză puteam să luăm mai multe goluri decât două. Trebuie să fim mai disciplinați. În repriza a doua ne-am trezit puțin, dar nu a fost de ajuns. Toate cele trei goluri au fost stupide.

Linia trebuia să vină mai sus. Am mers din greșeală în greșeală. Puteam să mai marcăm, am avut bară. N-am reușit să înscriem mai mult. Felicit Slobozia! Noi trebuie să ne trezim la realitate”, a transmis și Valentin Suciu, potrivit sursei citate anterior.

UPDATE: Unirea Slobozia – Sepsi Sfântu Gheorghe 3-2 (Gele 8, Afalna 28, El Sawy 51, Oberlin 69, Ibrian 78)

Clasament SuperLiga, runda 22
Clasament SuperLiga, runda 22

Final de meci. Unirea Slobozia produce surpriza și ia toate cele trei puncte din confruntarea cu Sepsi.

Min. 78: GOL SLOBOZIA! Ibrian duce formația antrenată de Adrian Mihalcea din nou în avantaj, după o gafă mare a lui Niczuly.

Min. 69: GOL SEPSI! Oberlin restabilește egalitatea din a treia încercare, după o greșeală gravă în defensiva ialomițenilor.

Min. 58: Bară Sepsi! Coman este aproape de a restabili egalitatea, dar atacantul lui Sepsi nimerește pentru a doua oară bara.

Min. 51: GOL SEPSI! El Sawy reduce din diferență pentru echipa lui Valentin Suciu. Fotbalistul împrumutat de la Rapid preia excelent, la limita ofsaidului și îl execută pe Rusu.

Min. 46: Start în repriza secundă.

Pauză pe stadionul din Clinceni! Unirea Slobozia conduce cu scorul de 2-0, după o primă parte de excepție pentru elevii lui Adrian Mihalcea. Oaspeții au fost și ei aproape de gol prin Coman, al cărui șut a nimerit bara.

Min. 45: Bară Sepsi! Coman șutează spre poartă, iar mingea lovește bara. Prima repriză este prelungită cu trei minute.

Min. 28: GOL SLOBOZIA! Afalna își trece în cont și un gol, după pasa decisivă de la golul marcat de Gele.

Min. 16: Ocazie de 2-0 pentru gazde. Niczuly intervine excelent și respinge mingea în corner.

Min. 8: GOL SLOBOZIA! Gele deschide scorul după un contraatac foarte bun al ialomițenilor. Vârful este servit de Afalna.

Min. 1: A început partida de la Clinceni.

UPDATE: Echipele de start la Unirea Slobozia – Sepsi

Unirea Slobozia: Rusu –Medina, Dinu, Antoche, Șerbănică – Coadă – Afalna, Purece, Aganovic, Vlăsceanu – Gele. Rezerve: Krell, Ibrian, Dorobanțu, Balzek, Toma, Pacionel, Lemnaru, Lupu, Barbuț, Yusov, Ilie. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Sepsi: Niczuly – Haruț, Ninaj, Tamaș, Dumitrescu – Siger, Kallaku, El Sawy, C. Matei, Oberlin – Coman. Rezerve: Gyenge, Oroian, Drăghiceanu, Neskovic, Cîmpean, Ghimfus, Babunski, Simic, Mailat. Antrenor: Valentin Suciu.

  • La oaspeți, Denis Ciobotariu a fost anunțat inițial de Sepsi pe banca de rezerve, însă fundașul central care a semnat cu Rapid din vară nu este pe foaia de joc. 

Live video etapa 22 SuperLiga. Universitatea Craiova – Dinamo București, capul de afiș al rundei

Prima etapă a SuperLigii României din anul 2025 propune meciuri tare încă de vineri, când Unirea Slobozia și Sepsi Sfântu Gheorghe vor deschide această rundă. Ziua se încheie cu disputa dintre campioana FCSB și Hermannstadt, echipă care a câștigat în 4 din ultimele 5 etape.

De departe capul de afiș al acestei runde este disputa de pe „Ion Oblemenco” dintre Universitatea Craiova și Dinamo București. „Câinii” lui Zeljko Kopic au avut parte de un cantonament în Antalya, în timp ce oltenii au decis să rămână în țară, mai exact la Buftea.

De asemenea, un alt duel interesant se anunță la Galați, acolo unde Ovidiu Burcă și Adrian Mutu debutează într-un meci oficial pentru echipele pe care le-au preluat în această iarnă. Ovidiu Burcă l-a înlocuit pe Dorinel Munteanu, care și-a dat demisia de la gruparea gălățeană, iar Adrian Mutu a revenit pe banca tehnică și l-a înlocuit pe turcul Mehmet Topal.

Cine transmite la TV meciurile din etapa 22 din SuperLiga. Program complet

Toate meciurile din prima rundă din SuperLiga disputată în anul 2025 vor fi transmise în direct pe posturile Prima Sport 1 și Digisport 1. Iată programul complet al rundei:

Vineri, 17 ianuarie

  • ora 17:00 Unirea Slobozia – Sepsi Sfântu Gheorghe (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 20:00 FCSB – Hermannstadt (Prima Sport 1, Digisport 1)

Sâmbătă, 18 ianuarie

  • ora 14:30 Universitatea Cluj – Gloria Buzău (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 19:30 Oțelul Galați – Petrolul Ploiești (Prima Sport 1, Digisport 1)

Duminică, 19 ianuarie

  • ora 18:00 FC Botoșani – CFR Cluj (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 20:30 Universitatea Craiova – Dinamo București (Prima Sport 1, Digisport 1)

Luni, 20 ianuarie

  • ora 17:00 Farul Constanța – UTA Arad (Prima Sport 1, Digisport 1)
  • ora 20:00 Rapid București – Poli Iași (Prima Sport 1, Digisport 1)

Program etapa 23 SuperLiga. Cu cine joacă FCSB, Rapid, Dinamo, CFR, U Cluj și U Craiova în a doua rundă din 2025

Cea de-a doua etapă a SuperLigii din anul 2025 ne aduce două dueluri interesante, cele dintre Dinamo București – FC Universitatea Cluj și Rapid București – Universitatea Craiova. Etapa se va desfășura în perioada 24-27 ianuarie, după cum urmează:

Vineri, 24 ianuarie

  • ora 17:00: Gloria Buzău – Unirea Slobozia
  • ora 20:00: Dinamo București – FC Universitatea Cluj

Sâmbătă, 25 ianuarie

  • ora 14:30: Politehnica Iași – AFC Hermannstadt
  • ora 20:00: Rapid București – Universitatea Craiova

Duminică, 26 ianuarie

  • ora 17:00: Sepsi OSK – Oțelul Galați
  • ora 20:00: UTA Arad – FCSB

Luni, 27 ianuarie

  • ora 17:00: Petrolul Ploiești – FC Botoșani
  • ora 20:00: CFR Cluj – Farul Constanța

Clasament SuperLiga etapa 22

La finalul anului 2022, Universitatea Cluj a încheiat din postura de lider al SuperLigii, la egalitate de puncte cu campioana FCSB. Podiumul este completat de Dinamo București, care se află la un punct în spatele celor două. Restul locurilor de play-off sunt ocupate de Universitatea Craiova, CFR Cluj și Petrolul Ploiești.

Clasament SuperLiga - Etapa 22
Clasament SuperLiga – Etapa 22

Cote la pariuri etapa 22 SuperLiga

FANATIK.ro te ajută să îți creezi un bilet la pariuri care să facă cinste cu adevărat primei runde din 2025. Iată care sunt meciurile și pronosticurile pe care le-ai putea lua în calcul:

  • Unirea Slobozia – Sepsi Sfântu Gheorghe X2 are cotă de 1,42
  • Oțelul Galați – Petrolul Ploiești X2 are cotă de 1,64
  • Universitatea Craiova – Dinamo București 1 are cotă de 1,80
  • Rapid București – Poli Iași 1 are cotă de 1,60

Vezi live video etapa 22 SuperLiga. Clasamentul actualizat și meciurile fază cu fază

Pe FANATIK.ro ai acces la toate informațiile cruciale despre meciurile din etapa 21 a campionatului intern. Aici găsești echipele de start din toate meciurile, desfășurarea fază cu fază și tot de aici afli când și cine marchează.

La finalul rundei, găsești lista completă a rezultatelor, precum și clasamentul actualizat. De asemenea, îți oferim toate reacțiile, la capătul meciurilor tari. Rămâi pe site-ul FANATIK și fii primul care află ce se întâmplă în SuperLiga!

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow