Tensiuni în vestiarul Parmei! Cristi Chivu și-a pierdut cumpătul și l-a amendat

Eșecul cu Empoli a stârnit o furtună în vestiarul celor de la Parma, iar Cristi Chivu a simțit nevoia să ia atitudine în această privință.

May 14, 2025 - 11:00
 0  1
Tensiuni în vestiarul Parmei! Cristi Chivu și-a pierdut cumpătul și l-a amendat

Parma a suferit al doilea eșec la rând, o premieră de când este pregătită de Cristi Chivu, iar atmosfera din vestiar este una tensionată. Cu două etape înainte de finalul sezonului, antrenorul român și-a băgat jucătorii în ședință.

Cristi Chivu, ședință tensionată cu jucătorii Parmei

Parma are patru puncte peste primul loc retrogradabil, cu două etape înainte de finalul sezonului, dar atmosfera din vestiar a devenit tensionată, odată cu al doilea eșec la rând suferit de „cruciați”.

În meciul de la Empoli, echipa lui Cristi Chivu a rămas în inferioritate numerică în minutul 31, la scorul de 1-0 în favoarea gazdelor. În ciuda faptului că Parma a reușit să egaleze în acest meci, Empoli a dat lovitura pe final și a păstrat toate punctele.

Antrenorul român a izbucnit după meci, iar presa din Italia scrie că acesta a avut o discuție tensionată cu jucătorii, în încercarea de a-i face să conștientizeze că echipa încă nu s-a salvat de la retrogradare.

„Izbucnirea lui Chivu de la Empoli, de asemenea publică, însă pe un ton mai calm decât cel folosit în vestiar, a relevat modul în care atitudinea supusă a echipei nu i-a plăcut deloc antrenorului român și a fost total neașteptată”, au scris cei de la Parma Today.

Lautaro Valenti ar putea fi sancționat financiar de conducerea Parmei

Lautaro Valenti este cel care a încasat cartonașul roșu în disputa dintre Empoli și Parma, iar fotbalistul și-a complicat situația după mai multe gesturi deplasare. Acesta a intrat în conflict cu Roberto D’Aversa și chiar i-a provocat pe suporterii gazdelor, cărora le-a transmis că oricum vor retrograda.

„Clubul reflectează asupra lui Lautaro Valenti, eliminat în meciul pierdut cu Empoli, pentru dublu cartonaș galben și acesta ar putea fi amendat. Comportamentul fundașului argentinian nu a fost pe placul clubului. Primul avertisment, luat pentru o palmă pe genunchiul lui Henderson, era evitabil. La fel ca și cearta cu D’Aversa.

Există un precedent între cei doi care datează de pe vremea când juca la Parma. În timpul unui antrenament, tensiunea i-a determinat să aibă o altercație. O confruntare dezamorsată mai târziu de coechipieri și de stafful tehnic în finalul sezonului 2020-2021, concretizat cu ultima retrogradare în Serie B”, au scris italienii.

Parma, program infernal în ultimele două etape de Serie A

Programul Parmei este unul infernal în ultimele două runde din acest sezon de Serie A. Pe data de 18 mai, Parma va primi pe teren propriu vizita celor de la Napoli, liderul care are nevoie de victorie pentru a rămâne în fruntea clasamentului.

În runda care închide actualul sezon de Serie A, gruparea lui Cristi Chivu se va deplasa la Bergamo, pentru confruntarea cu Atalanta, formație care și-a asigurat calificarea în faza principală a UEFA Champions League.

  • 2,36 este cota MAXBET pentru pronosticul ”Șansă dublă – 1X” la meciul dintre Parma și Napoli

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow